Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 16:05

Debut cu o victorie chinuită la Europeanul de handbal: România - Cehia 31-28 (17-11)

În ziua sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, selecţionata feminină de handbal ne-a dat mari emoţii la debutul în Campionatul European. În meciul de la Brest contra Cehiei, care ne scosese anul trecut în optimile Mondialului, altă variantă decât revanşa nu era de luat în calcul. Şi asta cu atât mai mult cu cât în primul meci din Grupa a IV-a, Germania detonase bomba ediţiei actuale prin victoria asupra deţinătoarei titlului european, Norvegia, pe care o învinsese cu 33-32. Şi asta după ce scandinavele conduseseră la pauză şi nu mai suferiseră o înfrângere asemănătoare din 2014, când pierduse cu 25-29 în faţa Ungariei. Fetele conduse de spaniolul Ambros Martin au intrat foarte motivate pe teren, au pornit ca din tun şi şi-au impus autoritar jocul, astfel încât înainte de min. 10 conduceau cu 7-2. Primele emoţii ni le-a dat Cristina Neagu, care a ratat un 7 m, trimiţând mingea în bara porţii apărate de Satrapova (min. 6). Eliza Buceschi însă a preluat sarcina execuţiei şi a fost fără greş până la final. Jocul rapid, inteligent, pragmatic, cu angajarea pivotului Pintea, ce şi-a dovedit valoarea de cel mai bun din lume la ora actuală, ne-a adus câştig de cauză în prima repriză, pe care am încheiat-o cu 17-11. Totul părea să meargă bine şi în repiza secundă, dar după 10 minute a intervenit iar un moment de relaxare şi, de la 23-16, ecartul s-a micşorat la 4 goluri în numai 6 minute. Cehoaicele lui Jan Basny, bine conduse de Luzumova şi Mala, s-au apropiat la numai 2 goluri (28-26 în min. 56). Mâna sigură a lui Buceschi şi tenacitatea lui Pintea, care a dus scorul la 30-27 (min. 58), ne-a adus victoria, în partida condusă bine de danezele Karina Kristianssen şi Line Hansen, căci adversarele n-au mai reuşit decât un gol. Graţie acestei victorii cu care naţionala a sărbătorit Centenarul, suntem pe primul loc în grupă la golaveraj, iar luni, de la ora 19.00, pe TVR 1 şi pe TVR HD, se va putea urmări partida contra Germaniei. Celălalt meci, Norvegia - Cehia, va fi transmis de TVR HD de la ora 22.00. 

În meciul de debut au fost remarcate cam toate jucătoarele noastre, chiar dacă n-au înscris. Portarul Iulia Dumanska a avut 13 mingi salvate, Denisa Dedu, care a jucat mai puţin - una. Marcatoare au fost Buceschi 9, Neagu 8, Pintea 5, Udriştioiu 3, Dragut 2, Băcăoanu, Florică, Chiper şi Geiger - câte 1 gol. Pentru adversare, Kudlackova a avut 4 parade şi Satrapova 2, iar în câmp au înscris Luzumova şi Mala câte 5, Knedlikova şi Jerabkova câte 4, Kovartova şi Şustakova câte 3, Mika 2, Adamkova şi Kordovska - câte 1 gol. Să-i ţinem pumnii României în partida contra Germaniei!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It