EURO, venim: un punct cu Liechtenstein ne califică la turneul final!
Reprezentativa U21 a României s-a impus vineri seara cu 2-0 în partida cu Ţara Galilor, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj Napoca. Tricolorii mai au nevoie de un singur punct din partida cu Liechtenstein, programată marţi, pe stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, pentru a se califica la EURO 2019. Golurile echipei noastre au fost marcate de Denis Man, în min. 55, care s-a aflat în faţa porţii şi a îndeplinit o simplă formalitate, după ce Coman a executat bine o lovitură liberă, iar Rus a prelungit perfect pentru aripa dreapta a FCSB, şi de George Puşcaş, atacantul lui Palermo având în min. 71 o pătrundere impetuoasă pe dreapta, iar din careu a catapultat cu furie mingea sub transversala porţii lui Evans, cel care de-a lungul meciului a avut câteva intervenţii de efect în faţa nefericitului Andrei Ivan. De altfel, oaspeţii n-au prea contat în atac, având doar două ocazii mari şi late, ambele venite pe marcajul larg al fundaşilor noştri şi pe nesiguranţa portarului Ionuţ Radu. Dacă în prima repriză, meciul a fost mai echilibrat, în cea de-a doua, românii s-au descătuşat şi au practicat un joc modern, cu ieşiri din apărare cu mingea la picior, având în Cicâldău adevăratul motor al echipei. Acesta a fost secondat bine de Nedelcu şi Hagi jr., care l-au pus de câteva ori în situaţii rarisime pe Andrei Ivan, care fie nu a găsit spaţiul porţii, fie a fost blocat de Evans în postură de ultim apărător. Asistenţa la partida România U21 - Ţara Galilor U21, de pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", a atins vineri numărul de 12.588. Astfel, meciul din Gruia a adunat cel mai mare număr de spectatori din preliminariile turneelor finale din ultimii 30 ani ale naţionalei de tineret!
Caseta tehnică
România: Radu (c) - Boboc, Rus, Paşcanu, Ştefan - Nedelcu, Cicâldău - Man (Moruţan 77′), Hagi (Oaidă 90′), Coman (Puşcas 66′) - Ivan. Selecţioner: Mirel Rădoi. Rezerve: Căbuz - 6. Ghiţă, Petre, Ciobanu.
Ţara Galilor: Evans - Norrington-Davies, Cooper, Poole (c), Lewis - James, Broadhead, Baker, Morrell - Harris (C. Evans 62′), Cullen (Babos 62′). Selecţioner: Rob Page. Rezerve: Pilling - Davies, Christie-Davies, Burton.
Arbitru: Boris Marhefka. Asistenţi: Tomáš Vorel şi Andrej Hrmo (toţi Slovacia).
Clasamentul grupei este acesta: 1. ROMÂNIA, 21 p; 2. Portugalia 19 p; 3. Bosnia-Herţegovina 18 p; 4. Ţara Galilor 10 p; 5. Elveţia 10 p; 6. Liechtenstein 0 p. Cele 9 câştigătoare de grupe merg direct la EURO, în timp ce 4 din cele 9 ocupante ale locurilor secunde, cele mai bune, vor disputa un play-off. În data de 16 octombrie se vor disputa ultimele meciuri din aceste preliminarii: ROMÂNIA - Liechtenstein, Portugalia - Bosnia-Herţegovina şi Ţara Galilor - Elveţia.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
