Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 21:15

Cupa Tenis Club - în faza premierii protagoniştilor

Competiţia înscrisă în calendarul FRT a debutat în weekend la baza sportivă de pe strada Barajului din Curtea de Argeş, având sponsorii tradiţionali, în frunte cu firma germană Dr. Oetker. Prof. Gheorghe Borţan a fost la datorie împreună cu echipa sa, veghind ca totul să se desfăşoare în buna tradiţie a organizării instituită încă de la startul activităţii de acum câţiva ani buni. În ciuda caniculei şi a ploii care s-a abătut asupra oraşului în noaptea de vineri spre sâmbătă, totul s-a desfăşurat în perfectă ordine, după cum au concluzionat participanţii la final.

Partide aprig disputate

După cum v-am informat deja, au fost înscrişi la acest turneu numai sportivi legitimaţi la cluburi din toată ţara, atât băieţi, cât şi fete. Numărul lor a fost de peste 60, iar meciurile s-au desfăşurat la simplu, pe categorii de vârstă de 10, 12, 14 şi 16 ani. S-au pus în joc ambiţii mari din partea părinţilor, dar şi a sportivilor, care - în mod evident - simţeau presiunea rezultatelor şi încercau să facă faţă tuturor provocărilor. N-au lipsit lacrimile, fie că au fost provocate de frustrările greşelilor comise, dar nici de  reuşitele frumoase care, e drept, n-au lipsit! Lăudabile au fost eforturile depuse de sportivii care s-au luptat deopotrivă cu adversarii, dar şi cu căldura de-a dreptul sufocantă la anumite momente ale zilei. Disputele pe anumite mingi au fost rezolvate cu profesionalismul cunoscut deja, de care dă de fiecare dată dovadă arbitrul Raluca Băcescu, din Braşov. S-a jucat în ritm alert, astfel că durata competiţiei a fost ceva mai scurtă decât s-a anticipat iniţial.

Premianţii ediţiei

Am descoperit printre cei înscrişi la Cupa Tenis Club şi destui dintre jucătorii care au evoluat la precedenta competiţie - Cupa de Vară - încheiată sâmbătă. Faptul este explicabil, deoarece aceea a fost ca o încălzire pentru sportivii legitimaţi. Organizatorii au decis ca imediat ce se încheia o categorie de vârstă să se facă premierile, pentru a le da sportivilor posibilitatea de a-şi desfăşura programul stabilit, fie plecând să participe la alte competiţii, fie în vacanţă, pentru a se bucura de binemeritata relaxare după un an de şcoală. Vă prezentăm în continuare protagoniştii şi locurile ocupate pe categorii de vârstă.

Categoria 12 ani, fete: 1) Alexandra Damaschin (TC As Piteşti); 2) Ioana Ştefan (TC Curtea de Argeş); 3) Maria Nagy (Ceramus Câmpulung) şi Alessia Stan (CS Târgovişte).

Categoria 12 ani, băieţi: Luca Mîndruţ (Comesad Piteşti - 3 victorii în grupa finală după calificarea din tabloul de 8); 2) Marius Brujan (CS Petroşani - 2 victorii); 3) Victor Dumitru (CS Dacia Mioveni - 1 victorie); 4) Marius Marin (TC Davassin - 0 victorii în grupa finală).

Categoria 14 ani, băieţi: 1) Cezar Vâlceanu (Tenis Star Tg. Jiu - 3 victorii în grupa finală); 2) Alexandru Surlin (TC Stănică Craiova - 2 victorii); 3) Rareş Ciurea (TC Campion Argeş - 1 victorie); 4) Mihai Pleantă (TC Rm. Vâlcea - 0 victorii).

"S-au jucat foarte multe meciuri!"

Arbitrul Raluca Băcescu ne-a declarat: "A fost o competiţie reuşită, impecabilă - ca de obicei - din punct de vedere al organizării şi cu foarte mulţi sportivi înscrişi. Unii au jucat şi câte două meciuri într-o zi, dar la intervalele de timp regulamentare. Am avut, la categoria 12 ani fete, un meci foarte frumos, care s-a decis după mai bine de trei ore, ceea ce dovedeşte ambiţia sportivelor şi spiritul lor competitiv deosebit. Sâmbătă, de pildă, s-au disputat 24 partide, iar duminică - 28! Acum suntem în faza disputării ultimelor finale şi a premierii câştigătorilor. Dacă ar fi să concluzionăm, aş aprecia seriozitatea şi implicarea de care au dat dovadă toţi factorii de decizie, ceea ce îndreptăţeşte speranţele că avem dreptul să aspirăm la profesionalism într-o perioadă destul de scurtă". Sigur, au mai fost nervi scăpaţi din frâu de unii copii ceva mai râzgâiaţi, care nu se pot obişnui cu ideea că se mai poate întâmpla şi să prindă o zi proastă, în care să nu le iasă jocul sau să fie superficiali în abordarea meciurilor. Partea bună ar fi aceea care ţine de motivaţie, de dorinţa de victorie, iar cea proastă - de lipsa pregătirii specifice pentru cei ce s-ar dori campioni, dar n-au învăţat încă să piardă cu eleganţă azi o competiţie mai mică, pentru a câştiga mâine cu stil una majoră! Dar - nu-i aşa? - fiecare avem câte ceva de învăţat în fiecare zi... Cum la ora închiderii ediţiei ziarului nostru se mai jucau încă partide finale, vom reveni cu celelalte rezultate în ediţia de mâine.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It