Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 22:36

Vasile Antonescu a câştigat Vitality Open Tour

Vasile Antonescu a câştigat cea de a patra ediţie a Vitality Open Tour, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-1, pe Thomas Statzberger (Austria).

"Am fost un pic emoţionat, dar publicul a fost de partea mea şi m-a susţinut foarte mult. Este a şasea finală pe care o joc şi, în sfârşit, o şi câştig! Este o piatră care mi se ia de pe suflet şi acum o să joc mult mai relaxat şi o să fie mult mai bine în viitor. Vreau să mulţumesc în primul rând antrenorilor mei, sponsorilor, arbitrilor, tuturor celor care au făcut posibil acest turneu. Am înţeles că finala a avut un impact foarte mare la public şi le transmit să continue cu pasiune să urmărească tenisul, să vină la meciuri!", a declarat Vasile Antonescu.

Oficialul Dr. Oetker Romania, Alex Schuster, a premiat cei doi finalişti.

La dublu, perechea Peter Nagy(HUN)/Cristian Rodriguez (COL) a câştigat a cea de a IV-a ediţie turneului ITF pentru seniori, Vitality Open Tour, cu premii de 15.000 $, de la Tenis Club din Curtea de Argeş.

De asemenea, a fost premiată echipa Tenis Club din Curtea de Argeş, care a cucerit trofeul de campioană naţională la fete, categoria sub 10 ani. Echipa este alcătuită din Maria Alessia Floarea (nr. 1 pe plan naţional), Eva Maria Ionescu, Antonia Maria Dinică şi Diana Elena Holdiş şi Gheorghe Borţan (căpitan nejucător).

Partidele din faza finală a ITF Vitality Open Tour au putut fi urmărite pe live streaming, care se poate accesa la link-ul: http://astenisclub.ro/vitalityopentour/live-broadcast/. Pe site-ul Turneului - http://www.astenisclub.ro/vitalityopentour/, cât şi în social media - pagina de Facebook - Tennis Stars se află ştiri şi informaţii care au fost actualizate pe toată durata desfăşurării competiţiei. Partenerul oficial Vitality Open Tour a fost Dr. Oetker Romania - Musli Vitalis, iar organizatorii turneului - Tenis Club Curtea de Argeş şi Federaţia Română de Tenis. Turneul a făcut parte din calendarul competiţional al ITF Pro Circuit. Sponsorii ediţiei 2017 au fost: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeş şi Consiliul Judeţean Argeş. Parteneri media: Radio Argeş Expres şi Ziarul Argeş Expres. Promotorul turneului a fost SCG - Smart Corporation Group.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It