George Cosac: "Sunt convins că Simona va participa la BRD Bucharest Open. I-am oferit wild card, îi place să joace în faţa propriilor suporteri"
Preşedintele F.R. Tenis, George Cosac, a declarat la premierea turneului ITF Inedit Open Tour, că i-a oferit Simonei Halep un wild card pentru turneul BRD Bucharest Open.
"Deocamdată, la turneul WTA BRD Bucharest Open şi-au anunţat participarea Irina, Sorana şi Monica. Am vorbit şi cu Simona să-i rezervăm un wild-card, în funcţie de parcursul ei la Wimbledon. Este posibil să vină şi ea. Din cele 3 ediţii disputate de BRD Bucharest Open, Simona a câştigat două şi sunt convins că îşi va face timp să vină să participe, pentru că îi place să joace în faţa propriilor suporteri. Am avut o discuţie cu Simona cu mult timp înainte de închiderea listelor şi regulamentul unui astfel de turneu permite unei jucătoare clasate în primele 20 în lume să primească un wild card. Deci un wild card este rezervat pentru o jucătoare de top", a declarat preşedintele F.R. Tenis, George Cosac, la premierea turneului ITF de la Tenis Club din Curtea de Argeş, Inedit Open Tour.
Georgia Andreea Crăciun a câştigat atât proba de simplu, cât şi pe cea de dublu a competiţiei ITF Inedit Open Tour, dotată cu premii de 15.000 $, de la Tenis Club Curtea de Argeş. Perechea Georgia Andreea Crăciun/Ilona Georgiana Ghioroaie a câştigat vineri turneul Inedit Open Tour, după ce a învins în finală, cu scorul de 6-3, 7-5, cuplul Camelia Elena Hristea/Gabriela Nicole Tătăruş.
Iar duminică, Georgia Andreea Crăciun a învins-o în finala Inedit Open Tour, cu scorul de 6-1, 6-1, pe Riya Bhatia (India).
"Ca de fiecare dată, Curtea de Argeş este printre cele mai primitoare oraşe, cu o organizare a turneelor ireproşabilă, ce asigură tuturor participanţilor cele mai bune condiţii, cu sponsorul Dr. Oetker în prim plan. Ne bucurăm că o româncă, Georgia Crăciun, care nu a împlinit încă 18 ani, a câştigat atât la simplu, cât şi la dublu. Este o sportivă cu un potenţial deosebit şi sunt convins că va fi o a doua Simona în viitorul apropiat. Mulţumiri adresate tuturor celor implicaţi, de la sponsorul principal Dr. Oetker până la copiii de mingi. Pe an ce trece, Curtea de Argeş devine unul dintre cele mai importante, dacă nu cel mai important centru de competiţii internaţionale. Ori aceste turnee fac trecerea de la juniori către tenisul de performanţă, unde pot obţine primele puncte internaţionale. Compania Dr. Oetker s-a focusat să sprijine tinerii prin organizarea acestor competiţii în România, să fie cât mai multe, astfel încât costurile copiilor să fie cât mai mici. Când simţi că o companie de renume mondial precum Dr. Oetker este alături, atunci niciun efort nu este prea mare", a spus George Cosac, preşedintele F.R. Tenis, cel care a premiat-o pe Georgia.
La turneul ITF rezervat senioarelor, Inedit Open Tour, dotat cu premii în valoare de 15.000 $, care s-a disputat la Tenis Club din Curtea de Argeş şi la care sponsor principal a fost Dr. Oetker, au concurat sportive din 12 ţări.
Partidele din faza finală a ITF Inedit Open Tour au putut fi urmărite pe live streaming, care se poate accesa la link-ul: http://astenisclub.ro/ineditopentour/live-broadcast. Pe site-ul Turneului - http://www.astenisclub.ro/ineditopentour/, cât şi în social media - pagina de Facebook - Tennis Stars se află ştiri şi informaţii care au fost actualizate pe toată durata desfăşurării competiţiei. Partenerul oficial Inedit Open Tour a fost Dr. Oetker Romania - Inedit, bunătăţi din soia, iar organizatorii turneului - Tenis Club Curtea de Argeş şi Federaţia Română de Tenis. Turneul a făcut parte din calendarul competiţional al ITF Pro Circuit. Sponsorii ediţiei 2017 ai fost: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeş şi Consiliul Judeţean Argeş. Parteneri media: Radio Argeş Expres şi Ziarul Argeş Expres. Promotorul turneului a fost SCG - Smart Corporation Group.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
