Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 4 mai 2026 06:57

Campioana Europei la handbal revine! CSM Bucureşti - Esbjerg 33-25 (17-13)

Deţinătoarea titlului s-a chinuit două treimi din meciul disputat în Sala Dinamo să bată campioana Danemarcei. Deşi n-au deplasat la Bucureşti decât 12 jucătoare - cu 4 mai puţine decât aveau dreptul - nordicele s-au dovedit a fi o formaţie câlţoasă, iar unicul portar, Sando, a fost peste Grubisic. Paula Ungureanu, accidentată într-o partidă din campionatul naţional, la Roman, n-a fost folosită de antrenorul Relu Roşca nici măcar o secundă, semn că încă mai are probleme cu recuperarea. Jocul echipei noastre a fost destul de încâlcit, cu plimbarea mingii la nesfârşit pe careu, ceea ce sugera că fetele jucau mai mult din amintiri decât pe schemele lui Roşca. Antrenorul, în mod evident, are mari probleme cu engleza gestică şi-i este aproape imposibil să se facă înţeles. Iar când Gulden nu merge şi când nici apărarea nu-şi face datoria, iar Manea ratează pe contraatac singură cu Sando, explicaţiile vin de la sine! Noroc cu determinarea lui Martin, Thorstenson, Niombla, Mehmedovic şi apoi pentru o parte din prima repriză - cât au ţinut-o bateriile pe Manea - şi în a doua, a lui Brădeanu, care şi-a adus aminte că ştia cândva să şi marcheze! 

În prima repriză, oaspetele s-au ţinut scai de noi, la 1-2 goluri. Dacă în min. 23 aveam 4 (13-9), în min. 26 era 14-12 şi începusem să ne temem de căderea tradiţională din mitanul secund. Peste toate acestea, aflam că Gyor era condusă la pauză de Larvik cu 2 goluri, ceea ce era destul de neplăcut pentru CSM. Scenariul s-a repetat şi după pauză, până prin min. 45, echipa daneză reuşind să revină la diferenţa de 1-2 goluri. Apoi s-a apăsat pe acceleraţie şi diferenţa a crescut graţie unor contraatacuri rapide şi a concentrării mai bune în apărare: 25-22 (min. 48), 28-22 (min. 52) şi 30-23 (min. 54). Atunci a fost clar că nu mai puteam pierde, dar eram atenţi la meciul în care liderul grupei noastre, Gyor, era condus cu 3 goluri pe final de Larvik. Ultimul gol l-a înscris pivotul Lobach cu câteva secunde înainte de final, consfinţind o victorie muncită, meritată, dar fără ca jocul să fie la nivelul aşteptărilor spectatorilor şi milioanelor de telespectatori. După încheierea partidei am aflat că Gyor încheiase, ca şi CSM, tot la egalitate cu Larvik (27-27). O veste care trebuie să dea alarma în tabăra CSM, care va întâlni peste două săptămâni echipa norvegiană în deplasare. Au marcat pentru echipa noastră: Carmen Martin 6 goluri, Niombla 5, Thorstenson 4, Manea, Mehmedovic, Brădeanu, Gulden şi Lobach - câte 3, Curea, Ayglon şi Bohme - câte un gol. De la oaspete, cele mai bune marcatoare au fost Alm (7, 3 din 7 m) şi Karlson (4).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It