Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 12 noiembrie 2026 15:03

Senatorul Chelaru, apel la pace în plenul Senatului, de Ziua Veteranilor: „Pacea mai presus de toate!”

Cu prilejul Zilei Veteranilor, marcată pe 11 noiembrie, senatorul de Argeș din partea AUR, gen (r) prof. dr. Mircia Chelaru, a susținut o declarație politică în plenul Senatului, în care a evocat semnificația istorică a acestei zile și sacrificiul militarilor români care au participat la misiuni în teatrele de operații.

Mesajul său a fost unul de respect față de cei care și-au pierdut viața în slujba țării, dar și un apel la responsabilitate și la apărarea păcii, într-un context european pe care îl consideră îngrijorător.

Totodată, în intervenția sa, senatorul a amintit că, la 11 noiembrie 1918, la ora 11:00, a intrat în vigoare armistițiul dintre Puterile Aliate și Germania, eveniment care a pus capăt Primului Război Mondial. Parlamentarul a făcut referire și la modul în care această zi este comemorată în diferite state europene și în Statele Unite, subliniind importanța păstrării memoriei colective, inclusiv a momentelor tragice din istoria continentului.

„Memoria istoriei colective, nu numai a celor înfloritoare, ci și a tragediilor prin care a trecut acest continent”, a punctat senatorul, exprimându-și îngrijorarea că Europa riscă să repete greșelile trecutului, în contextul tensiunilor și conflictelor actuale. În acest sens, a invocat și asasinatul de la Sarajevo, eveniment care a precedat izbucnirea Primului Război Mondial.

O parte importantă a declarației a fost dedicată militarilor români care au participat la operațiuni militare și celor care nu s-au mai întors acasă. Senatorul a subliniat că aceștia merită respectul și recunoștința societății, iar comemorarea lor nu ar trebui să rămână doar un gest formal, ci să fie însoțită de o preocupare reală față de situația și rolul Armatei Române în prezent.

În încheiere, generalul a transmis un mesaj ferm în favoarea păcii, adresându-se colegilor săi din Parlament și tuturor celor care reprezintă România. A pledat pentru evitarea revenirii la o nouă stare de război și pentru asumarea responsabilității de a susține pacea, indiferent de țara pe care o reprezintă fiecare.

„Pacea trebuie să fie valoarea supremă, alături de viață, a oricărei națiuni”, a afirmat senatorul, în finalul intervenției sale, sintetizând mesajul declarației printr-un îndemn adresat tuturor: „Să avem o singură țintă: Pacea mai presus de toate!”

Redăm, în cele ce urmează, integral, declarația sa:

VIDEO AICI  https://www.youtube.com/shorts/TBpyVdQvS0Q

"Vă ofer o alternativă pentru a ieși din atmosfera noastră domestică foarte rigidă și acută uneori.

Acum 14 minute, 108 ani înainte, pe data de 11.11, la ora 11.00, a fost semnat armistițiul între părțile beligerante ale Primului Război Mondial.

Astăzi, în toată Europa se sărbătorește Ziua Veteranilor, în Statele Unite tot astăzi este Ziua Comemorării, iar în Franța zi liberă și în Belgia, Le Jour d'Armistice.
Fac această intervenție pentru a ne reîmprospăta, dacă este cazul. Acolo unde este cazul, memoria istoriei colective, nu numai a celor înfloritoare, ci și a tragediilor prin care a trecut acest continent și care, din păcate, este pe punctul de a repeta aceeași eroare după asasinatul de la Sarajevo.

Ziua Veteranului se celebrează în România așa cum o fac instituțiile noastre, mai vizibil sau mai puțin uitat. Cert este că cei care au fost în teatrele de operații și nu s-au mai întors merită respectul și rememorarea prin simpla noastră luare de poziție față de realitatea Armatei Române de astăzi.

Nu este doar un gest formal, ci este o adevărată recuperare a nevoii de a conștientiza că Europa de astăzi trebuie să fie oprită de a cădea iarăși în acea criminală stare de război - și știți foarte bine la ce mă refer - pentru că pacea trebuie să fie valoarea supremă, alături de viață, a oricărei națiuni.

Iar cei care reprezentăm națiunea, așa cum ne-au trimis în parlament semenii noștri, poate indiferent din ce țară, să avem o singură țintă: Pacea mai presus de toate!"

Pin It