Mircia Chelaru - intervenție în Plenul Senatului privind proiectul de lege L639/2025 – datoria publică aferentă împrumutului CCC

În data de 2 februarie 2026, în Plenul Senatului României, a avut loc intervenția senatorului Mircia Chelaru în cadrul dezbaterilor privind Proiectul de Lege L639/2025, înscris la punctul 9 pe ordinea de zi.
Proiectul de lege vizează reglementarea datoriei publice aferente împrumutului contractat de România de la Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin Departamentul Agriculturii al SUA și Commodity Credit Corporation (CCC), în baza Legii nr. 480/1992, pentru achiziționarea de bumbac fibră din SUA.
În intervenția sa, senatorul Mircia Chelaru a subliniat faptul că acest împrumut are o vechime de aproximativ 34 de ani, perioadă în care 17 guverne succesive au transferat responsabilitatea rambursării, fără a soluționa problema de fond. Potrivit parlamentarului AUR, obligația de plată revenea anual statului român, la data de 15 octombrie, însă datoria nu a fost stinsă.
Senatorul a arătat că împrumutul a fost contractat pentru firme care ulterior au intrat în faliment, fiind garantat de bănci care, între timp, au dispărut. Consecința directă a fost acumularea unei datorii care a fost perpetuată de-a lungul anilor, fără asumare și fără un management strategic coerent.
În contextul actual, România se află într-o situație delicată, fiind pusă în fața unor consecințe grave de credibilitate internațională. Senatorul de Argeș, Mircia Chelaru, a atras atenția asupra faptului că neplata datoriilor afectează eligibilitatea României pentru viitoare împrumuturi sau pentru achiziții de armament garantate de Guvernul Statelor Unite, ceea ce plasează statul român într-o poziție de vulnerabilitate.
Conform datelor prezentate, valoarea datoriei a depășit pragul de 7 milioane de dolari, de la suma inițială de 6.793.000 de dolari, ceea ce demonstrează, în opinia senatorului, incapacitatea managementului strategic guvernamental din ultimele decenii.
Iată declarația sa aici:
"Logica luării acestui cuvânt nu vine atât din datele tehnice acestei legi... Le-am auzit în fraze care îmbracă nu mai puțin de o perioadă de 34 de ani. 34 de ani, dragi colegi, în care s-au perindat 17 guverne care și-au pasat pasivul de la unul la altul, atât timp cât ei la fiecare 15 ale lunii octombrie al fiecărui an trebuiau să dea înapoi, să returneze acest împrumut.
Un împrumut luat atunci pentru niște firme nu știu care, garantate de niște bănci care între timp au dispărut, firmele au falimentat și această gaură a fost rostogolită în continuare de 17 guverne.
Hai să vedem cauza, care este buba pentru care România este pusă acum în fața unui fapt foarte grav. Dacă ați sezisat că se face apel la această calitate a țării noastre de <<dependable understanding>>.
Adică, dacă nu-ți plătești datoriile, nu mai ești eligibil să mai faci împrumuturi sau să cumperi armamente garantate de Guvernul Statelor Unite. Deci suntem, practic, cu spatele la zid.
De ce? Am înțeles acum că a trecut de 7 milioane. La ora actuală a trecut de 7 milioane datoria totală, că era de 6.793.000 de dolari.
Ei bine, ce demonstrează asta? Un singur lucru! Incapacitatea managementului strategic. Oameni care au fost puși acolo în 17 guverne, în stare de improvizație.
Au tolerat aceste lucruri crezând că se pot spăla rufele murdare cu alții care au această, hai să spunem, verticalitate în relația <<trust>> între două state și am ajuns în postura unui rău platnic, a unui stat care nu este capabil să-și gestioneze împrumuturile și nu este capabil să producă ce, dragii mei? Credibilitatea guvernamentală.
Iată de ce, analiza în scurt a acestui istoric demonstrează că nici nu suntem în situația de a ne face bine. Din păcate, postura în care suntem este aceea de a atrage atenția asupra nu doar a votării unei legi pe care AUR o va vota cu siguranță, ci a atenționării celor pe care-i trimiteți la guvernare să lucreze pentru România, nu pentru bănci, nu pentru firme falimentate, nu pentru găuri negre!", a declarat gen (r) prof. dr. Mircia Chelaru.
