Senatorul Mircia Chelaru: Despre securitatea vulnerabilă şi consolidarea alianţelor. Excurs în diplomaţia informativă

Marți, 29 aprilie 2025, a avut loc dezbaterea „Pacea Europei și Securitatea României între parteneriatul strategic cu SUA și programul Comisiei Europene ReArm Europe”, organizată de Centrul Român de Studii și Strategii și Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și petițiilor din cadrul Camerei Deputaților.

Evenimentul a reunit lideri politici și experți din România, Polonia, Statele Unite și Marea Britanie, într-un dialog strategic despre contextul creat de apariția propunerii ReArm EU suprapusă peste angajamentele și cadrul instituțional NATO.

Redăm, în cele ce urmează, discursul susținut de către senatorul de Argeș din partea AUR, gen (r) prof. dr. Mircia Chelaru.

"Distinsă și onorantă audiență
Distinși oaspeți și dragi conaționali.

Apreciez cu sinceritate inițiativa acestei întruniri calificate pentru a pune în discuție, și ulterior în dezbatere, o problematică de maximă sensibilitate strategică și la fel de gravă din punct de vedere politico-militar. Mai presus de toate, reafirm viziunea exprimată la nivelul Mișcării noastre că suntem deja în ochiul ciclonului devastator al unui conflict planetar. Suntem aici pentru că avem conștiința datoriei asumate în numele și pentru protejarea Națiunii Române.

Ideile acestei expuneri cu valoare de comunicare ştiinţifică îşi au începutul pe la mijlocul anilor ”90 când lumea de atunci, ieşită de sub obrocul dictaturilor comunistoide, practica aceeaşi naivitate similară celei de astăzi, asupra propriului destin şi se lăsa condusă de aceeaşi amăgitoare „pax omnia mundis”. Dacă aş reda acum un anume articol în forma sa brută din 1993 nimeni din cei prezenți nu ar fi sesizat nici cea mai mică urmă de diacronism. Pentru că, vrem nu vrem, trebuie să acceptăm că ciclic, politicile şi soluţiile revin şi se consumă după regulile unui aceluiaşi model mental, de când lumea şi pământul.

Ne este comun cunoscut că România, dintotdeauna Ei, şi-a dorit şi a încercat să practice o politică onestă, de pace şi bună vecinătate, iar pentru aceste ţinte de securitate a plătit diferite preţuri, de la haraci sau bir, la implicare directă în conflicte armate deschise. Cu sau fără voia ei, indiferent dacă am trăit sub voievozi, regi sau preşedinţi! Da, putem afirma acum, după 200 de ani de naţiune în devenire modernă că dominanta politicii noastre externe a fost aceea de prevenire a războiului şi de prezervare a păcii.

Necesitatea reluării opiniilor ce urmează a apărut în ultimele şase luni, nu doar pentru că suntem în faţa unei noi şi serioase provocări conceptuale în domeniul diplomaţiei securităţii, aș spune chiar al unui nou tip de securitate comercială tranzacționată, ci mai ales pentru că ceea ce se pregăteşte poate deveni sursă de riscuri ultimative, generatoare de ameninţări şi pericole iminente.

Declaraţiile insistent belicoase ale unor actori cu pondere în economia raporturilor de forțe sunt ambalate în narative, furnizate de laboratoare ale dezinformărilor premeditate, producând grave alterări ale realității, defectează major de la principiile muncii de protecţie informațională a societăților şi alimentează un soi de propagandă de front şubredă, chiar ridicolă. Un motiv serios l-a constituit menţinerea pe mai departe a aceleaşi stări de incertitudini şi divergenţe opţionale în cadrul procesului decizional discret al Alianței, cu efecte imediate asupra trasării direcţiilor operaţionale aplicabile şi redefinirii conceptelor proprii, în mediul geopolitic regional, ostil şi provocator, raportate direct şi suveran la interesele fundamentale ale Naţiunii Române.

Această situaţie generează vizibil inabilităţi greu de gestionat şi deloc favorabile în calculul raportului de forţe strategic.

Lipsa de coerenţă politică produce asimetrii ale construcţiei soluţiilor şi dispersia catastrofală a resurselor de voinţă naţională. Din acest punct de vedere afirm că Uniunea Europeană se află într-o periculoasă eroare de judecată!

Apoi constat că se perseverează într-un soi de „cochetărie juvenilă” atunci când vine vorba de garanţiile mutuale ale aliaţilor noştri. Este drept că nu prea ai cum să nu iei „de bună” acest concept al solidarităţii interne dar precedentele istorice mă fac să fiu atent. A fi atent nu este un atentat la încrederea reciprocă ci un act de raţiune politică responsabilă, un exerciţiu de monitorizare prudentă asupra unor posibile defectări ale partenerilor.

Iată de ce, aparent paradoxal, în actualul context al fracturilor relaţiilor continentale şi al recoagulării noilor centre de putere globală obiectivul strategic al căutărilor şi determinărilor politice actuale dar mai ales al inexorabilei lupte pe tărâm informativ, îl constituie nu atât noile ajustări ale conceptelor doctrinare, ci modul în care se analizează, de fiecare dintre actorii confruntării, provenienţa, sursa generică a factorilor de risc, şi îndeosebi realismul şi obiectivitatea criteriilor de identificare, clasificare, evaluare şi sortare a inamicilor probabili.

Diplomaţia informativă nu este doar un termen de cabinet. Ea nu poate fi asimilată unor definiţii standard şi nici nu este în preocuparea acestei comunicări de a o face. Este, însă, o obligaţie a tuturor responsabililor acestei ţări de a o înţelege în termenii subsidiari, nerostiţi la data încheierii tratatelor. Analiza prospectivă stă la baza soluțiilor protective și asigură resursa de putere pentru ABSOBȚIA PROVOCĂRILOR.

Pentru a sugera doar intuitivul ascultătorului am să fac trimitere la câteva clişee: conflictul turco-grec pe spaţiul cipriot, atitudinea centrifugă a Franţei care şi-a dus propriile războaie şi intervenţii pe cel puţin două alte continente, intervenţiile pe „mână-scurtă” ale Marii Britanii în sudul Atlanticului, în aceeaşi manieră a SUA în Coreea, Vietnam, Afganistan, Irak, Panama sau Libia. În oglindă, URSS n-a cerut voie aliaţilor să invadeze Ungaria sau Cehoslovacia, să atace Afganistanul sau să intervină în Tările Baltice. Tot alianţe şi tot aliaţi!

Aşadar, dificultatea cea mai evidentă a timpurilor pe care le trăim nu constă în a înţelege ideile noi, ci imposibilitatea unora de a se desprinde de cele vechi într-un timp suficient de condensat astfel ca validarea, aplicarea noului, să se facă înainte ca acesta să fie deja perimat. Înainte de fi devenit inoperabil! Înainte de a fi victima jocului!

În opinia mea, pentru a nu produce o sentinţă categorică, se pare că și astăzi, datorită încetinelii noastre proverbiale, suntem sortiţi să vieţuim într-un decalaj negativ relativ permanent, în care voinţa de a ne depăşi condiţia este deturnată cel mai adesea în conformism şi complicitate.
România la trecutul continuu este boala cronică a existenţei noastre istorice!

Ceea ce ar trebui să intereseze acum nu trebuie cantonat în arhitecturarea hibridă a unor acţiuni tehnice care oricum sunt făcute voit vizibile în numele „transparenţei parteneriale”, ci evitarea angajării într-o politică indusă, sugestionată prin agenţii de influenţă acceptaţi sau chiar în politicile dictate prin comunicate pline de îngrijorare democratică de către un ”partener credibil și dezinteresat” sau un substitut de ambasador, care să ne plaseze într-o stare de pericol iminent! Protecția deciziei suverane și a libertății de opțiune politică trebuie să fie cheia de boltă a instituțiilor de informații ale Statului Român. Ori decizia corectă se procesează numai prin administrarea informației veridice! Iată de ce mai actual ca oricând, rolul serviciilor de informații a devenit vital. Știu că sunt cuvinte periclitante, că îmi voi regăsi iarăși epitetele clasice ale apologeților, dar exercitarea libertății de exprimare este în consonanță cu realitățile momentului și nu putem excamota nevrednic, de dragul ”făcutului frumos”, tocmai adevărul care ne privește.

Este îndeobște recunoscut că în această lume globalizată economic există generatori de civilizație materială, de concepte și modele de organizare, pe deoparte, și consumatori sau receptori cuminți ale acestor produse societale, altfel spus, actorii docili, cu voințe volatile care-și acceptă rolul așa cum le-a fost descris și repartizat, de către cealaltă parte. O astfel de gândire dublu polarizată face tot mai vizibilă strategia activilor cât și fatalismul pasivilor fără ca una din tabere să interogheze cu argumente pertinente corectitudinea stărilor.

Dacă toate acestea, totuși, trebuie să se producă și nicidecum să se întâmple, se pune problema controlului întregului proces.

Bătălia pentru controlul Lumii este în plină desfășurare...

De aceea, orice mișcare trebuie să aibă sens.

Ideile, chiar zburdalnice în aparenta lor libertate trebuie vectorizate către formele și modelele panideologice. Ieri Schwabismul, azi Trumpismul! Doctrinele, rebotezate sau nou născute, trebuie să se regăsească în aceeași familie. Nici una dintre părțile dominatoare nu trebuie să-și mai propună să o distrugă prin forță pe cealaltă. Dacă după Julien Freund ”rațiunea confruntării este stigmatizarea și pedepsirea adversarului sau convertirea lui prin teroare” (L essence du politique) se încearcă astăzi lansarea coexistenței alternative pe spațiile de interes, printr-un compromis discret. La vremea sa, am denumit acest procedeu CRIPTOCRAT. Cei mai mulți i-au spus LEADERSHIP INFORMAL, de familie!

Oricum i-am spune, în esență sunt vizate conducerea lumii cu mijloace adesea imperceptibile folosind cuanta de voință dominantă a liderilor formali care, în ciuda așa-zisei transparențe decizionale, acționează obscur, adesea inexplicabil. Impredictibilitatea deciziilor sau paradoxul acestora este și măsura defectării în filosofia de funcționare a structurilor de intelligence.

Diplononomia și informația producătoare de decizie strategică oportună sunt noile noastre preocupări și vor face conținutul unui tratat de sine stătător în timpul imediat care vine.

Distinsă audiență,

Majoritatea teoreticienilor convin asupra părților formale și informale ale alianțelor subscriind în principal scopurilor acestora cu predilecție în domeniul pregătirii de război sau asigurării securității comune. Numărul definițiilor și criteriilor de abordare a acestora este destul de mare încât tocmai din suma diferențierilor formulate pe criterii științifice am putea oferi un enunț apropiat gândirii diplomației actuale.

Consider ca exactă formularea prin care alianța este o formă de asociere mutuală (bilaterală sau colectivă) care permite fiecăreia din părți, fie să-şi substituie slăbiciunile fie să-și consolideze interesele, prin angajarea reciprocă a resurselor compatibile cu scopul de a realiza un echilibru relativ între diferite entități de putere și de a elimina amenințările și de a descuraja agresiunile directe.

O asemenea formulare vine în întâmpinarea prevederii art.1, pct. 1 din Carta Națiunilor Unite, care face trimitere directă la măsurile colective de menținere a păcii și securității internaționale și ar satisface într-o măsură acceptabilă prevederile art. 51-54 referitoare la apărarea colectivă și angajamentele regionale de securitate. Din păcate, toate construcțiile de până acum au eșuat în consolidarea blocurilor militare care în loc să prezerve pacea și prosperitatea au întreținut și continuă în aceeași notă să genereze și să amplifice crize critice împinse la limita atitudinilor de război. 4 aprilie 1949 nu este același cu 4 aprilie 2025!

Din această perspectivă a eșecului scopului fundamental al alianțelor, consider că în condițiile contemporane, cu o notă-accent asupra Europei, este necesară o redefinire a finalității sistemelor de securitate și reinterpretarea cooperării pozitive. Întrebarea de căpătâi ”mai mulți, contra cui?” nu poate primi răspuns prin uniformizarea doctrinară sub presiunea hegemonului, indiferent cum se numește acesta și pe ce spațiu se manifestă! Cred că este destul de interesant să reluăm critic și să ne interpretăm propriile opțiuni: ”de ce, cu cine, cu ce, cum, unde și când?”.

Merită, așadar, să credem că orice formă de asociere la nivelul continentului european trebuie gândită diferit față de condițiile care au obligat-o la un separatism antagonic, din păcate întreținut cu abilitate și perfidie până astăzi.

Eliminarea ”cooperării antagonice” și excluderea jocurilor de sumă zero pe jucătorul terț (!) obligă la o cooperare extinsă a mai multor parteneri pentru a deservi sau beneficia de un interes mutual declarat și recunoscut, în ciuda unor contradicții fie ele și agravante, de interese particulare arbitrar stabilite. Abordarea unidimensională a securității naționale a oricărui stat european este o eroare ireparabilă și construcția oricărui sistem în această eroare este vulnerabil sieși, consumator de resurse greu de cuantificat, cu o permanentă solicitare a sistemelor de alertă la stimuli administrați în mod provocator. O astfel de abordare din perspectiva războiului din Ucraina a făcut din Europa o gaură neagră economică, spre satisfacția competitorilor globali!

Vulnerabilitatea sistemelor de securitate apare din sectarismul lor și neacceptarea integrării lor într-o concepție și filosofie a păcii. Cert este că într-o lume aflată în pragul distrugerii sinucigașe o ”pace cu picioare scurte” a făcut posibilă procesarea acestei noi ere. Am ajuns la consensul aplaudat dar în același timp ridicol prin care pacea se întreține, se menține și se impune cu armele!

O pace care are nevoie de trupe gen ”science-fiction” cu ”robo-soldați” și ”robo-comandanți”. O pace în care dezechilibrele provocate sunt la tot pasul iar starea de normalitate cu care ne obișnuim periculos de vinovat este însăși insecuritatea. Insecuritatea socială, individuală sau colectivă, insecuritatea statală, insecuritatea planetei mamă!

Am ajuns să constatăm că Pacea nu este decât o pauză între două războaie!

Această pace este sursa neliniștilor popoarelor.

Prin ea se deversează violența planificată, iar gestionarea ei aparține celora din spatele cortinei. Doar că această pace, așa cum este, trebuie salvgardată cu orice preț, oricât de scump ar fi acesta. Cu o singură excepție. Prețul ei să nu fie însăși Libertatea noastră!

Această pace am numit-o cândva, ”Lunga Pace Fierbinte”

Europa profundă, Europa Noastră, trebuie să o aducă la starea sa normală, la temperatura ființei umane.

Pentru că pacea Europei este însăși Pacea Lumii.

Gl.(r)prof.dr. Chelaru Mircia

București, 29 aprilie 2025"