Anul 2023 a însemnat o dezvoltare intensă pentru Salvamont România
#Echipa de la Salvamont Argeș, printre cele mai profesioniste, nu doar din România!
Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea celor 75 de formații Salvamont din cadrul celor 43 de structuri județene sau locale Salvamont aflate pe raza celor 25 de județe cu activitate de salvare montană din România pentru anul 2023. Astfel, în perioada de referință, serviciile publice județene și locale Salvamont au asigurat asistența de salvare montană cu un număr de 450 – 600 de salvamontiști, zilnic, în cele cca 140 de baze și posturi Salvamont permanente sau sezoniere, în zonele montane cu afluență turistică mare, pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă și pe traseele turistice alpine.
Mii de intervenții, într-un singur an
Anul trecut, structurile Salvamont au fost solicitate să intervină la 6.548 acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, acțiuni în care au fost salvate 8.026 de persoane.
În sezonul de iarnă au avut loc 4.272 de intervenții, dintre care 3.006 s-au derulat pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, 1.211 de acțiuni au avut loc în restul zonei montane, 284 de persoane s-au prezentat la punctele de prim ajutor medicale ale bazelor Salvamont, iar 63 de intervenții s-au derulat în afara zonei montane și la care salvamontiștii au fost solicitați să intervină cu mijloacele și tehnicile lor specifice pentru soluționarea cazurilor respective.
În sezonul de vară au avut loc 2.276 de intervenții, dintre care 2.124 s-au derulat în zona montană, 105 persoane s-au prezentat la cabinetele medicale Salvamont, iar 47 de acțiuni s-au derulat în afara zonei montane
În perioada menționată, structurile Salvamont au intervenit, în total, la 110 evenimente produse în afara zonei montane, ca resursă de sprijin sau echipă de prim răspuns, precum și la 8 evenimente montane în locul altor structuri care nu au avut capacitatea de a interveni sau de a-și soluționa singure acțiunile pentru care erau responsabile.
Dintre acestea, 2.336 de cazuri au fost predate pentru transport către unitățile medicale specializate, serviciilor de Ambulanță sau SMURD, 51 de cazuri au fost transportate cu ambulanțele Salvamont la unitățile medicale sau până la locul de întâlnire cu ambulanțele SAJ sau SMURD, 179 de cazuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV, iar 100 de cazuri au fost predate Serviciului de medicină legală.
Grad de răspuns de 100% la solicitări
În anul 2023, salvamontiștii au desfășurat 94 de acțiuni de căutare-salvare cu drone (dintre care 56 în zona montană și 38 ca resursă de sprijin în afara zonei montane), 16 acțiuni de căutare-salvare cu scafandri din cadrul structurilor Salvamont-salvaspeo, 4 acțiuni de căutare de persoane înecate cu un detector special bazat pe inteligență artificială, 2 acțiuni de căutare cu drone subacvatice, acestea fiind echipamente unice în România, aflate în dotarea a două servicii Salvamont.
Trebuie remarcat faptul ca structurile Salvamont au avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, doar cu resursele proprii, acest lucru confirmând că ele sunt organizate corespunzător, își dimensionează corect și își dezvoltă permanent resursele umane și materiale.
Totodată, au fost realizate peste 77.400 de acțiuni specifice de asigurarea a asistenței de salvare montană în bazele, posturile, refugiile Salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfășurării unor evenimente sportive ori de altă natură în zona montană.
Prin Dispeceratul Național Salvamont-Vodafone/Fundația Vodafone s-au primit 15.627 de apeluri, dintre care 5.862 direct sau prin SNAU 112, care anunțau accidente montane, 635 de apeluri care anunțau incendii de fond forestier sau vegetație în zona montană și 9.130 de apeluri prin care se solicitau informații despre zona montană.
O permanentă pregătire a personalului
Pe linie de formare profesională, 76 de candidați Salvamont, proveniți din cele 16 centre locale și județene acreditate de formare profesională, au parcurs diverse etape de pregătire, evaluare parțială și evaluare finală în Centrul Național Salvamont din Padina, masivul Bucegi.
În anul 2023 și-au finalizat stagiile de formare și au susținut examenul de atestare ca salvator montan 43 de cursanți. De asemenea, și-au susținut examenul de reatestare profesională, obligatoriu la fiecare trei ani, 227 de salvatori montani pentru care au fost organizate 12 sesiuni de reatestare regionale, județene sau locale.
În ambele etape, iarnă și vară, de pregătire finală, organizate la nivel național, modulul de formare și evaluare medicală a fost susținut cu lectori/formatori din cadrul sistemului de formare SMURD, urmărindu-se, astfel, continuarea uniformizării sistemului de pregătire și formare.
În perioada de referință nu s-a reușit organizarea niciunei acțiuni de pregătire a salvatorilor montani pentru lucrul cu elicopterul la sol sau în aer.
Pe linia pregătirii unităților canine Salvamont, a fost organizat stagiul național de formare și evaluare a unităților canine de avalanșă unde au fost brevetate patru noi unități de intervenție și reatestate 21 de tandemuri câine - salvator montan. În acest moment, la nivel național, sunt operaționale 25 de unități canine de intervenție ce activează în structuri Salvamont din 14 județe, alte 4 unități canine de intervenție fiind la finalul pregătirii pentru obținerea brevetului. În anul 2022, unitățile canine Salvamont au participat la 48 de intervenții de căutare salvare pe timp de iarnă și de vară, dintre acestea 11 desfășurându-se în afara zonei montane. De altfel, Salvamont Argeș a fost evidențiat recent de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din România (DSU), Raed Arafat, pentru apariția unităților canine de salvare montană în țara noastră.
Pentru unitățile de scafandri de adâncime din cadrul serviciilor Salvamont, în luna septembrie, a fost organizat SCUBARESC 2023, cursul anual de pregătire derulat la lacul Gura Apelor din județul Hunedoara, la care au participat 15 scafandri din Cluj, Gorj, Hunedoara, Mureș, Harghita, fiind invitați și doi scafandri din cadrul I.S.U. Cluj.
Salvamont România a organizat, alături de Vodafone România și Consiliul Județean Gorj, AQUARES – primul stagiu de pregătire profesională a salvamontiștilor români în salvarea acvatică, cu specific montan. Exercițiul a avut loc pe lacul Sâmbotin, comuna Schela, județul Gorj și a reunit 42 de salvamontiști din zece județe (Argeș, Bihor, Brașov, Cluj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mureș, Mehedinți, Neamț). Aceștia au fost instruiți și au testat noile echipamente intrate în dotarea Salvamont România: primul detector subacvatic de tip sonar digital – AquaEye VODASAFE, robotul Water Rescue Buoy (FReD: Fast Rescue Device), drona subacvatică și scubajetul, echipamente ce asigură intervenții mult mai rapide, mai puțin costisitoare și cu riscuri reduse pentru salvatorii acvatici și subacvatici.
Salvatorii acvatici și scafandrii au participat la exerciții de căutare-salvare din ape deschise de munte, lacuri și canioane, activități practice de căutare în mediu acvatic montan cu drone aeriene și identificarea victimelor cu programul SARUAV, drone de intervenție pentru transport aerian și lansare la punct fix a echipamentelor medicale sau a celor de salvare acvatică, testarea și derularea de exerciții practice cu aruncătorul de coardă, coarda cu grad mare de flotabilitate, placa de torente, barca tip rescue etc., organizarea comandamentului de coordonare a acțiunii de salvare, folosirea câinilor de salvare în mediul acvatic montan și altele.
Tot în premieră națională, au fost organizate două exerciții de mare amploare cu tema „salvare din pereți înalți”, primul în Cheile Turzii – jud. Cluj, organizat pe timp de zi, iar ce de-al doilea, MoonLight Rescue 2023, în Cheile Galbenului – jud. Gorj, pe timp de noapte.
Exercițiul din Cheile Turzii a fost organizat de Salvamont România împreună cu Salvamont Cluj și a reunit salvatori din nouă județe - Cluj, Alba, Mureș, Sibiu, Satu Mare, Harghita, Mehedinți, Prahova și Caraș Severin, care, împreună cu instructori ai Școlii naționale Salvamont, au testat metode moderne și complexe de salvare de la mare înălțime pe timp de zi.
Exercițiul din Cheile Galbenului a fost organizat de Salvamont România împreună cu Salvamont Gorj, fiind primul exercițiu de salvare montană din pereți verticali pe timp de noapte, folosind tehnici moderne și înaltă tehnologie bazată pe drone, inteligență artificială, sisteme de iluminat, nightvision și termoviziune, exercițiu la care au participat salvamontiști din cadrul a 12 servicii județene și locale Salvamont.
În cadrul acestui exercițiu au fost organizate următoarele: activități practice de salvare de la mare înălțime pe timp de noapte, coordonarea activităților și a salvatorilor din centrul de comandă în baza imaginilor transmise live cu ajutorul dronelor cu termoviziune, testarea și derularea de exerciții practice cu echipamente de ultimă generație, precum binocluri, lunete cu IR și termoviziune, organizarea comandamentului de coordonare a acțiunii de salvare pe timp de noapte, testare de diverse echipamente de iluminat, proiectoare terestre, proiectoare transportate de drone, miniproiectoare portabile, prezentare și demonstrații practice cu echipamente specifice, mașini de intervenție și ambulanță de intervenție în teren montan, ATV-uri, CUV-uri, testarea dronelor de intervenție pentru transport aerian și lansare la punct fix a echipamentelor de salvare montană și a echipamentelor medicale, exerciții practice de căutare cu ajutorul dronelor și de analiză a imaginilor cu programul SARUAV, activități practice de căutare – salvare, recuperare și transport accidentați de la mare înălțime din trasee de alpinism și de via ferrata.
Tot mai vizibili în lume, datorită profesionalismului
Delegații structurilor Salvamont Romania au participat la cele două mari întruniri profesionale organizate la nivel mondial în anul 2023, respectiv Congresul mondial al Salvatorilor alpini CISA IKAR, desfășurat în luna octombrie în Toblach – Italia, și Conferința europeană a Federației internaționale a salvatorilor pe pârtiile de schi FIPS – desfășurată în luna aprilie în Passo Tonale – Italia.
După etapa pilot din anul 2022, în luna martie 2023 a fost organizată prima ediție oficială a concursului profesional al formațiilor Salvamont cu participare internațională, la care au participat 25 echipe din România și 11 echipe din Italia, Austria, Cehia, Polonia, Slovenia, Slovacia, Spania, Ucraina, Serbia și care a constat într-o combinație de probe specifice activității de salvare montană, similară cu intervenția la un accident în zona montană, pe timp de iarnă, probe în care 75% au contat cunoștințele profesionale și 25% aptitudinile sportive.
Fiind singurul concurs cu o asemenea abordare, au participat, ca observatori, doi delegați din partea Comitetului Internațional de salvare CISA IKAR precum și reprezentanți ai 3 mari producători mondiali de echipament de salvare.
În anul 2023, în colaborare cu partenerul de tehnologie Vodafone Romania, s-a continuat implementarea la nivel național a sistemului de înaltă tehnologie și inteligență artificială prin care imaginile captate de dronele de căutare pot fi analizate, identificarea victimelor și transmiterea coordonatelor către echipele din teren făcându-se în câteva minute. După darea în folosință a Centrului național de analiză date, proiect unic la nivel mondial, premiat de Congresul mondial al salvatorilor cu drone IEDO – Paris, au fost înființate și 9 centre județene mobile urmând ca, în prima parte a anului 2024, numărul acestora să ajungă la 15.
Dotări de ultimă generație, unice în țară
În anul 2023 au fost continuată dotarea echipajelor de intervenție cu drone a structurilor Salvamont, ajungându-se la operaționalizarea echipelor din 18 județe.
În urma numărului mare de evenimente produse în zona montană, Salvamont România a continuat să emită fluturași cu reguli de comportament, atât în zona alpină, cât și pe domeniile de practicare a sporturilor de iarna, fiind distribuiți gratuit prin punctele de vânzare a cartelelor pe mijloacele de transport pe cablu, prin centrele de închiriere a echipamentului sportiv și prin punctele de informare și structurile de primire turistică: peste 120.000 de fluturași.
Activitatea de salvare montană s-a desfășurat la un nivel foarte bun, cu respectarea normelor de dotare, intervenție, protecție a muncii, management al riscului, formare profesională, impuse ca standarde de calitate pentru acest domeniu de directivele europene și de ale celor trei mari organismele profesionale mondiale, CISA IKAR, FIPS și IEDO în care Salvamont România este membră cu drepturi depline, echipele au reușit să facă față tuturor solicitărilor, iar consiliile județene și cele locale au acordat o atenție și un sprijin deosebite acestei activități. Serviciile publice județene și locale Salvamont și-au dezvoltat și perfecționat permanent structurile de intervenție, demonstrând astfel că gestionează foarte bine evenimentul montan, atât pe linie de prevenire a accidentelor montane, cât și ca intervenție pentru salvare, lucru confirmat și de faptul că, de ani buni de zile, gradul de răspuns al serviciilor publice Salvamont la evenimentele montane a fost de 100%.
De asemenea, trebuie menționat că, în activitatea derulată, echipele Salvamont, nu au solicitat sprijin și au demonstrat că nu au nevoie de alte resurse de sprijin, exceptând pe cele de preluare pentru transport a accidentaților către unitățile medicale, ambulanțe SAJ, SMURD, respectiv elicoptere IGAV-SMURD, resurse care au fost asigurate corespunzător în baza relației de coordonare operativă existentă cu Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne.
Adăugăm că Salvamont Argeș este considerată una dintre cele mai bine pregătite structuri din țară, iar dovadă stau nenumăratele intervenții reușite, ceea ce pentru turiști înseamnă un plus de încredere că pot descoperi munții din Argeș în condiții de siguranță