Deputatul Chelaru Mircia a marcat o importantă zi istorică, în Parlamentul României
Adunarea Națională de la Blaj a fost una a românilor din Transilvania, care a avut loc în data de 15 mai 1848, în timpul Revoluției Române din același an, cu participarea a 30.000-40.000 de persoane. Proclamația adoptată la Blaj cerea împăratului Ferdinand I al Austriei desființarea iobăgiei, libertatea tiparului, înființarea unor instituții de învățământ în limba română etc.
Dezideratul revoluționarilor maghiari de unire a Marelui Principat al Transilvaniei cu Regatul Ungariei a stârnit un val de nemulțumire printre români, în special printre românii transilvăneni, care au considerat necesară o întrunire națională în care să discute problemele lor de interes național și propunerea lor printr-o petiție către împărat.
Împăratul a fost de acord să fie ținute două întâlniri în funcție de religie, dar românii au decis că nu era nevoie de o astfel de separare. La locul adunării au fost trimiși doi comisari împreună cu o mică armată pentru a asigura ordinea. Aceștia au constatat după adunare că românii s-au comportat exemplar și nu a fost nevoie de vreo intervenție a forțelor de ordine. După ce românii transilvăneni întruniți la Blaj au declarat că sunt loiali Imperiului Austriac, au depus un jurământ în acest sens deși nu au fost obligați. Apoi au început discuțiile cu privire la problemele de interes național, în final adoptându-se petiția care a fost trimisă la împărat prin episcopul Andrei Șaguna.
Pentru a marca această zi de mare însemnătate istorică pentru poporul nostru, deputatul Mircia Chelaru a ținut un scurt discurs în Parlamentul României.
"Vin în fața dumneavoastră astăzi, într-o zi deosebită care exersează într-un fel sau altul simțul nostru istoric, dar mai ales cel de compasiune, de mărinimie și de recunoștință. Acum 175 de ani, chiar în momentul acesta, la 15 mai, avea loc Marea Adunare Națională de la Blaj, precedată de extraordinarul discurs al lui Simion Bărnuțiu. Acesta a spus atunci: <<Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt și naționalitatea e libertatea lui cea din urmă. Țineți cu poporul toți, ca să nu rătăciți, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii așa ușor de partea lor cum îi trag pe unii din celelalte clase care urlă împreună cu lupii și-l sfâșie pe popor împreună cu aceștia! NU vă abateți de la cauza națională de frica luptei!>>
Ulterior, Gen. (r) prof. dr. Mircia Chelaru a amintit și de faptul că în urmă cu 150 de ani pleca dintre noi în eternitatea nemuririi, cel ce a întemeiat prima unirea a principatelor: Alexandru Ioan Cuza.
"Cu memoria fiecăruia în parte, să aducem prinos de recunoștință celor care au făurit, au întreținut și au făcut să fie perenă națiunea română", a conchis deputatul de Argeș din partea AUR, Mircia Chelaru.