Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 2 iunie 2023 18:51

Elevii din Domnești, în vizită la Parlamentul României!

Palatul Parlamentului este un loc care-i impresionează până și pe adulți, ce să mai spunem de entuziasmul copiilor atunci când pătrund pe holurile ample ale acestui impozant edificiu. Este și cazul elevilor de la Domnești care au vizitat zilele trecute Parlamentul României. Primirea a fost făcută de către președintele Senatului, Alina Gorghiu, iar copiii, însoțiți de primarul Doru Smădu, viceprimarul Luminița Florea, dar și de cadre didactice de la unitățile de învățământ din Domnești s-au bucurat de o experiență memorabilă.

O vizită similară a fost făcută și în preajma Crăciunului, atunci când edilul Smădu declara următoarele: "Astăzi a fost o zi fericită pentru cei 45 de copii care au vizitat Senatul României! Au cântat, au primit cadouri, au făcut poze alături de Președintele Senatului României, doamna Alina Ștefania Gorghiu și chiar au avut marea șansă să treacă toți pe rând pe scaunul doamnei din plenul Senatului. Deoarece locurile au fost limitate, transmit pe această cale copiilor care astăzi au rămas acasă, că nu i-am uitat, iar în preajma sărbătorilor pascale de anul viitor voi organiza din nou o excursie la aceeași locație, unde vor participa ei, de această dată''.

Iată că primarul Doru Smădu a demonstrat încă o dată că-i de cuvânt, iar copiii i-au fost recunoscători pentru excursia minunată.

"Elevii din Domnești au fost azi față în față cu 3 miniștri ai Educației!! Oportunitatea perfectă pentru întrebări și propuneri. Dacă tot a venit la Senat ministra Educației, Ligia Deca, am invitat-o să stea cu noi și cu copiii la o discuție. I-am invitat și pe Sorin Mihai Cimpeanu, vicepreședinte Senat, și pe Monica Cristina Anisie, președinta Comisiei pentru învățământ. Amândoi foști miniștri ai Educației. Le mulțumesc că ni s-au alăturat. Copiii au opinii și așteptări de la noi, politicienii. Și mă bucur că senatoarea Lucica Dina Muntean a fost și ea alături de noi pentru a le vorbi copiilor despre educație și alte subiecte importante pentru ei. Felicitări primarului comunei Domnești, Ion Doru Smadu, pentru tot ce face pentru educația și dezvoltarea celor mici din localitate!", a declarat Alina Gorghiu, președintele Senatului României.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.