Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 6 mai 2021 21:12

Miuţescu: "M-am implicat pentru ca Argeşul să aibă aparatură medicală de top, în timpul pandemiei"

 

În fiecare an, la 7 aprilie, este sărbătorită Ziua Mondială a Sănătăţii, cu scopul de a evidenţia o temă de sănătate specifică unui domeniu prioritar ce provoacă îngrijorare pentru OMS. "Pentru o lume mai dreaptă şi mai sănătoasă" este tema din 2021. Cu această ocazie, preşedintele PNL Argeş, deputatul Adrian Miuţescu, a transmis un mesaj adresat argeşenilor. "Aşa cum ne îndeamnă OMS, trebuie să ne implicăm pentru ca inechităţile din Sănătate să fie diminuate. Personal, m-am implicat pentru ca judeţul Argeş să beneficieze de aparatură medicală de top, în timpul pandemiei de coronavirus. Criza sanitară a prins România pe picior greşit, dar măsurile adoptate de Guvernul Orban au reuşit să ţină sub control numărul de îmbolnăviri. Avem nevoie în continuare de investiţii în domeniul sanitar, guvernele de stânga nereuşind să-şi ducă la îndeplinire promisiunile legate de realizarea spitalelor regionale. După un an de pandemie, am realizat cât de vulnerabili suntem, iar lipsurile din sistemul sanitar au devenit evidente, în ciuda eforturilor de multe ori supraomeneşti ale personalului medical. Am suferit personal din cauza infecţiilor nosocomiale, un subiect care a fost dezbătut în societatea românească de foarte multe ori, dar care, iată, încă provoacă mari probleme. Ţine de fiecare dintre noi să reducem presiunea pe sistemul sanitar, protejându-ne împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi să acordăm astfel şansa la tratament şi pacienţilor care suferă de alte afecţiuni. Însănătoşirea sistemului trebuie accelerată şi, prin iniţiative legislative eficiente, sunt convins că, alături de colegii mei liberali, vom reuşi", a declarat preşedintele PNL Argeş, deputatul Adrian Miuţescu. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.