Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 20 aprilie 2024 08:41

Autostrada Sibiu-Piteşti şi Drumul Expres Craiova-Piteşti, priorităţi în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică

l Adrian Miuţescu: "În 5 luni, guvernul PNL a alocat pentru investiţii cea mai mare sumă din ultimul deceniu: 13,1 miliarde de lei!"

Guvernul Ludovic Orban a elaborat Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, document care prevede, la nivel naţional, construirea a peste 3.400 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, 3 spitale regionale, 25 de spitale judeţene, peste 100 de spitale orăşeneşti, peste 1.000 de unităţi medicale în mediul rural, sute de grădiniţe, şcoli, campusuri şi cămine universitare. Programul este în valoare de peste 100 de miliarde de euro şi urmează să fie finanţat atât de la bugetul de stat, cât şi din fonduri europene. "Acest program naţional de investiţii este cel mai ambiţios proiect de dezvoltare a României din ultimii ani şi vizează sectoare importante precum, educaţia, sănătatea, infrastructura rutieră, infrastructura energetică, mediul sau agricultura. Prin punerea în aplicare a Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, judeţul Argeş va beneficia de finalizarea lucrărilor la Autostrada Sibiu-Piteşti, de finalizarea Drumului Expres Craiova-Piteşti, de realizarea unei noi capacităţi de producţie hidro şi retehnologizare la Centrala Vidraru, de extinderea reţelei de gaz la nivel judeţean, de construcţia unei săli polivalente în municipiul Piteşti. Despre obiectivele noastre ca judeţ am discutat cu premierul Ludovic Orban şi m-a asigurat că ambele proiecte de infrastructură rutieră atât de importante pentru noi, Autostrada Sibiu-Piteşti şi Drumul Expres Craiova-Piteşti sunt prioritare pentru Executiv. Să nu uităm că în 5 luni, guvernul PNL a alocat pentru investiţii cea mai mare sumă din ultimul deceniu, 13,1 miliarde de lei, şi asta spune multe despre planul liberal de modernizare a României!", a declarat preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu.

Liderul PNL Argeş a mai precizat că planul de relansare economică este solid, pentru că Guvernul Orban a luat din timp măsuri, în contextul pandemiei cauzată de coronavirus şi că a avut două obiective: salvarea oamenilor şi limitarea efectelor asupra economiei. "Scopul nostru a fost ca românii să poată sta acasă la apogeul crizei sanitare (pentru a împiedica răspândirea virusului în comunitate, pentru a fi în siguranţă sanitară şi a-şi sprijini familia) şi ca românii să aibă unde se reîntoarce la muncă după ce apogeul pandemiei a fost depăşit", a arătat Adrian Miuţescu.

Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică reprezintă un document de interes public şi Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali Argeş îl va promova atât în mediul economic argeşean, cât şi la nivelul opiniei publice. "Prin acest plan naţional de restart economic vrem să ducem la bun sfârşit ceea ce PSD nu a fost în stare, mai ales că vorbim de proiecte esenţiale pentru România şi pentru judeţul nostru. Guvernul liberal a trecut de veşnica fază de proiecte pe hârtie la construcţie, la investiţii reale, la reclădirea României, astfel încât să dăm şansa la prosperitate. Acest lucru se poate face doar cu investiţii, adică prin implementarea proiectelor, nu doar prin declararea lor în presă şi prin promisiuni deşarte care nu sunt concretizate prin bugetare sau planificare. Din acest motiv, Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali Argeş supune spre analiză mediului de afaceri şi opiniei publice argeşene Planul Naţional de Investiiţii şi Relansare Economică", a declarat Cătălin Andrei, preşedinte interimar COAL Argeş.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.