Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 25 septembrie 2021 21:41

Deputatul liberal Dănuţ Bica atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă pentru stabilitatea ţării programul populist de relansare economică propus de PSD

Deputatul PNL de Argeş, Dănuţ Bica, afirmă că după ce Guvernul Orban a reuşit să limiteze în mod eficient numărul de îmbolnăviri şi să evite o cădere economică de mari proporţii, liderii PSD, ALDE şi PRO România au prins brusc curaj şi au început să lanseze programe mincinoase şi măsuri utopice, prin care încearcă să vândă iluzii otrăvite românilor afectaţi de criză: "Cu toţii am putut constata că, la începutul acestei perioade extrem de dificile, în care efectele crizei sanitare şi economice au fost deosebit de greu de gestionat, liderii PSD şi ai partidelor aliate cu socialiştii au dispărut cu totul din peisajul public. Au demonstrat astfel că erau perfect conştienţi de situaţia deplorabilă în care au lăsat ţara la finalul guvernărilor lor succesive, dominate de incompetenţă şi de lipsă de viziune. Sistemul sanitar a fost puternic neglijat în ultimii ani, ajungând la un deficit enorm de personal medical şi nedeţinând niciun fel de stocuri de materiale şi medicamente de urgenţă. Mediul economic a intrat în criză profund slăbit de nenumăratele taxe, impozite şi accize prin care a fost sugrumat de recentele guverne PSD. România a trebuit să înfrunte pandemia de COVID-19 cu un buget de stat secătuit de resurse, cu toate rezervele epuizate, cu datorii de peste 10 miliarde de lei acumulate către agenţii economici şi cu instituţii publice ineficiente şi puternic politizate.

După ce Guvernul Orban a reuşit să limiteze în mod lăudabil numărul de îmbolnăviri şi să evite o cădere economică de proporţiile celei înregistrate în alte state din Uniunea Europeană, liderii PSD, ALDE şi PRO România au prins brusc curaj şi au început să lanseze peste noapte programe mincinoase şi măsuri utopice, prin care încearcă să vândă oamenilor iluzii otrăvite. În perioada imediat următoare, cel mai periculos pentru România ar fi ca Parlamentul să cadă în capcana populismului toxic promovat de PSD şi de partidele care gravitează în jurul său. Să nu uităm că la originea situaţiei precare în care ne aflăm şi la baza dezechilibrelor pe care le-a acumulat economia noastră se află tocmai acest populism promovat de liderii PSD în ultimii ani, prin care au sacrificat viitorul ţării pentru a accede şi a se menţine la putere. Ce argument mai convingător se poate aduce în acest sens, decât programul intitulat pompos <<Repornim România>> pe care l-a prezentat recent preşedintele PSD? În acest document sunt înşirate nu 28 de măsuri de relansare economică, ci 28 de minciuni, care de care mai sfruntate. Se promit indemnizaţii, alocaţii, prime şi bonusuri, facilităţi fiscale şi ajutoare de stat fără limită, venituri fără muncă, demonstrându-se astfel încă odată că liderii PSD şi ai sateliţilor săi fac o politică iresponsabilă, fiind interesaţi exclusiv de atingerea ţintelor lor electorale, chiar şi cu riscul de a compromite cu totul stabilitatea ţării.

Criza sanitară şi economică a produs şi produce încă durere în rândul românilor. Multe persoane se confruntă în prezent cu mari dificultăţi, fie în calitate de angajaţi care şi-au pierdut locurile de muncă, fie de antreprenori ale căror afaceri au mari probleme. Toxicitatea măsurilor cuprinse în programul PSD constă tocmai în faptul că socialiştii profită de durerea oamenilor şi încearcă să le vândă iarăşi iluzii, aşa cum au făcut-o constant în ultimii 30 de ani. Niciunul dintre cei care s-au lăudat cu acel program mincinos nu a ştiut să explice de unde vor putea fi luaţi banii necesari pentru a susţine măsurile respective. În acelaşi timp, semnatarii programului PSD mint prin omisiune, uitând să spună că pentru fiecare efect negativ apărut în timpul acestei crize, Guvernul Orban a adoptat deja măsuri eficiente de protecţie a oamenilor şi de sprijin a mediului economic.

Cabinetul Orban a acţionat ireproşabil pe parcursul acestei crize, implementând soluţiile cele mai bune pentru toate problemele create în domeniul sanitar, în economie şi în societate. Performanţa guvernării liberale a fost confirmată recent de Eurostat, care a anunţat că România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru al anului în curs, 2,7%. De asemenea, deciziile adoptate de Guvernul liberal sunt apreciate de majoritatea cetăţenilor. În acest context, sunt ferm convins că românii nu mai acceptă să fie înşelaţi şi percep programul lansat recent de PSD la adevărata sa valoare, ca o înşiruire de măsuri populiste şi iresponsabile, prin care socialiştii se descalifică pe termen lung şi demonstrează că nu mai trebuie să ajungă la conducerea ţării mult timp de acum înainte".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.