Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 27 septembrie 2021 20:09

Politica la zi(d) - Maria Deaconu, candidat PRO ROMÂNIA: "Sunt un om realizat, ajuns la momentul schimbării stării de contemplare cu cea de implicare activă în viaţa comunităţii!"

Alegerile locale din acest an sunt tratate cu deosebită atenţie de către cetăţenii care-şi doresc o cât mai bună gospodărire a treburilor comunităţii. Faţă de precedentele exerciţii democratice de acest gen, se constată o ieşire la rampă a unor tineri care doresc să se implice în viaţa publică. Iar formaţiunile politice responsabile, dispuse să aducă un suflu nou, să dea dinamism implementării programelor pe care le propun cetăţenilor, nu ezită să-i promoveze, mizând pe viitor! Actuala rubrică îşi propune să prezinte potenţiali candidaţi la alegerile locale din 2020, pentru ca voturile cetăţenilor să fie date în deplină cunoştinţă de cauză.

În acest mod şi-a explicat decizia de a intra în politică doamna care are o carieră de profesor ce şi-a câştigat toate gradele didactice pe parcursul a 28 de ani, dintre care 7 a funcţionat ca director de şcoală şi, mai nou, ca inspector în cadrul IŞJ Argeş. Prezenţă agreabilă, volubilă, dispunând de o capacitate remarcabilă de dialog argumentat, specifică profesorilor de Matematică, Maria Deaconu impresionează prin sinceritate, căldură umană şi consecvenţă. Născută pe Valea Topologului, într-o familie respectabilă din Ianculeşti, comuna Şuici, a fost atrasă din primii ani de şcoală de ştiinţele exacte şi visul ei de copil s-a izbândit atunci când a ajuns la catedră. A început ca profesor suplinitor la Şcoala Specială din Şuici, unde l-a întâlnit pe viitorul soţ, Marius. Ambii au muncit pe brânci pentru diplomele de absolvenţi ai învăţământului superior - Matematică, la Craiova, respectiv Psihologie, la Bucureşti. Căsătoria lor a fost binecuvântată cu un fiu, Alexandru, care este acum inginer angajat şi la 24 de ani trăieşte pe picioarele lui, făcându-i mândri pe părinţi săi. "Am lucrat 5 ani în învăţământul special, apoi am trecut în cel de masă - la Şuici şi Sălătrucu - după care ne-am mutat la Curtea de Argeş. Aici am revenit la prima dragoste, dedicându-ne copiilor cu Cerinţe Educaţionale Speciale (CES), scop în care am absolvit Facultatea de Psihologie la Piteşti, după care am obţinut la SNSPA Bucureşti un masterat pe Managementul educaţional şi comunicare instituţională. Constatând nevoia resimţită în zonă a ajutorării copiilor cu CES, am fost iniţiatori ai Centrului Şcolar de Educaţie Sf. Marina care, din 2012, a fost preluat de la Fundaţia HAND-ROM şi integrat în reţeaua învăţământului de stat din Curtea de Argeş. Până de curând am condus acest centru, ca director, iar funcţia de inspector şcolar nu mă va determina să plec de la catedră", ne-a mărturisit Maria Deaconu.

Apropierea de politică a fost firescă şi nu numai pentru că soţul este pe cale să încheie cel de-al doilea mandat de ales local în Oraşul Regal, ci şi pentru că - într-un fel sau altul - tot românul o face în mod tradiţional, fie doar pe aceea a supravieţuirii de azi pe mâine. Nu este cazul cu interlocutoarea noastră, care s-a scos prin muncă din teama de ziua de mâine, căci în paralel a dezvoltat şi o afacere privată. "Şi eu am nemulţumirile mele vizavi de unele aspecte din viaţa de zi cu zi şi am discutat de multe ori cu soţul subiecte din aria politică. M-am convins că una este să comentezi de pe margine şi cu totul alta să te implici în lupta pentru schimbare. Asta m-a determinat să fac acest pas, mai ales că am avut din prima clipă susţinerea soţului meu, aşa cum i-am acordat-o şi eu în toate acţiunile lui. Sper ca experienţa din cei 28 ani de învăţământ, dublată de cei 10-12 ani de activitate antreprenorială, să mă ajute să mă descurc şi pe acest drum în care-mi propun să-i ajut pe cetăţenii să obţină îmbunătăţirea standardului de viaţă. Sunt optimistă, deşi Marius m-a avertizat să nu-mi fac prea multe iluzii, căci realitatea se poate dovedi mai dură decât mi-aş putea închipui. Cum greutăţile mai mult mă provoacă decât ar putea să mă sperie, mă voi implica în această nouă experienţă de viaţă alături de o echipă tânără, inteligentă, cu mare disponibilitate pentru muncă. Am stat, am analizat şi m-am decis pentru PRO ROMÂNIA! Motivaţia a fost una solidă. Voiam să intru în rândurile unui partid nou, fără tare istorice, cu deschidere spre binele oamenilor. Iar această formaţiune politică m-a convins prin modul în care a crescut în ultimele luni în simpatia cetăţenilor, dovedind realism, disponibilitate şi corectitudine, propunând soluţii aplicabile pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm cu toţii. Recunosc că am o simpatie deosebită faţă de Victor Ponta, un lider adevărat, care s-a maturizat politic foarte mult în ultimii ani, dovedind că a tras concluziile de rigoare după anumite nereuşite din trecut. La fel de adevărat este şi că Ionel Păunescu (foto) - deja angrenat în acest proiect politic - mi-a fost coleg de clasă la liceu şi îmi este prieten apropiat de ani de zile. Cum îi cunosc de multă vreme corectitudinea şi capacitatea de a munci, ca să nu mai pomenesc şi despre echipa care-i stă alături, alegerea mea a fost una firească. Noi, la PRO ROMÂNIA, filiala Curtea de Argeş, alcătuim o echipă solidă, bazată pe obiective comune, în cadrul căreia discutăm deschis şi argumentat toate opţiunile înainte să demarăm o acţiune. La ora actuală lucrăm la oferta electorală pentru alegerile locale din acest an, prin care încercăm să venim cu soluţii inteligente, aplicabile, la problemele concitadinilor cu care menţinem permanent legătura. Suntem oameni tineri, ambiţioşi, gata să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a reuşi să ne atingem obiectivele alături de semenii pe care-i simţim alături în acest demers dedicat dumnealor. Şi nu sunt cuvinte golite de conţinut, pentru că noi conştientizăm nevoia unei politici reale, cu obiective comunitare, străine de grupuri de interese obscure. Sperăm ca electoratul să ne dea posibilitatea, prin rezultatele obţinute la alegerile locale, să lucrăm în interesul său!", a declarat candidatul la un post de ales municipal pe listele PRO ROMÂNIA, Maria Deaconu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.