Pentru Maria Grapini, problema drogurilor nu e negociabilă: "Cred şi susţin existenţa unor reglementări unitare în UE!"
Unul dintre cele mai sensibile domenii de interes internaţional, deci şi european, cel al stupefiantelor, este - curios şi de neînţeles pentru foarte mulţi - lăsat la voia subsidiarităţii, fără prea multe valuri de data aceasta, astfel că la nivelul Uniunii Europene nu există o prevedere care să interzică consumul de droguri în statele membre! Statisticile negre, distrugerea psihică şi fizică, intrarea tot mai rapidă a tinerilor în cifrele internaţionale ale morţii, toate sunt înspăimântătoare şi nu lasă loc de comentarii. Între 2013 şi 2016, cel puţin 83,2 milioane de europeni au raportat că au consumat cannabis cel puţin o dată în viaţă, în timp ce 17,1 milioane, respectiv 12 milioane, au încercat cocaina şi amfetaminele. În plus, 1,3 milioane de adulţi sunt consumatori de opioide cu grad ridicat de risc. O mică doză de optimism vine din faptul că prevalenţa consumului înregistrat de substanţe opioide de mare risc s-a stabilizat, iar în unele ţări chiar a scăzut; prevalenţa generală a bolilor infecţioase a început să scadă din 2013. În ciuda acestei evidenţe, în 2014, în UE au survenit cel puţin 6.800 de decese cauzate de supradoze. Consumul de droguri este concentrat preponderent în rândul tinerilor (cu vârste între 15 şi 34 de ani), aproximativ 17,8 milioane de tineri adulţi au consumat droguri în ultimul an (2013), iar numărul de decese cauzate de consumul de droguri a crescut, tot de atunci.
Comisia Europeană transmite periodic informări şi comunicări Parlamentului European şi Consiliului, în care insistă pe necesitatea punerii în aplicare a strategiei europene în domeniul consumului de droguri, fără rigori însă, astfel că fiecare stat este liber să decidă cum şi dacă interzice acest flagel. Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, are o poziţie clară, fără ocolişuri, iar subiectul este unul care, în opinia sa, nu se rezolvă doar cu statistici. "Dacă pentru unii europeni aceste cifre sunt strict o parte de statistică, dacă pentru unele state subiectul este limpede, lămurit şi reglementat - în sensul consumului LIBER de droguri! - pentru mine, ca român, ca femeie, ca mamă, ca bunică, este revoltător! Problema drogurilor nu este negociabilă: drogurile ucid, drogurile trebuie strict interzise iar traficanţii pedepsiţi! Cred şi susţin existenţa unor reglementări unitare în UE! Altfel, ajungem din nou la subiectul dublei măsuri şi nu este echitabil. Remarc public faptul că ţara care se opune vehement intrării noastre în Spaţiul Schengen, Olanda, este paradisul consumatorilor de droguri, la liber! În Olanda, după cum ştiţi, stupefiantele se găsesc oriunde şi nu există posibilitatea ca vânzătorii sau consumatorii să poată fi traţi la răspundere. Păi, haideţi să cerem şi noi, ca români, să se respecte unitatea în măsuri şi impuneri, având în vedere mobilitatea şi piaţa internă! România poate face o astfel de solicitare oficială! Statele membre ale UE se ghidează după principiul unităţii. Ori e unitate în toate domeniile, ori e tratament preferenţial...", a declarat umanista Maria Grapini.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
