Salariul lui Iohannis a intrat în pericol de ciuntire!
Comisia de muncă din cadrul Camerei Deputaţilor urma să ia azi în discuţie OUG emisă de către Gabriel Oprea în vremea în care a girat postul de premier, prin care a crescut substanţial salariile unor demnitari ai statului român - preşedintele ţării, şefii celor două camere ale Parlamentului României, cei de la SRI, SIE etc. Liviu Dragnea anunţase încă din campania electorală că va pune în discuţie această ordonanţă cu propunerea de anulare şi revenire la nivelurile iniţiale de salarizare. Faptul că n-a glumit se dovedeşte acum, când deşi este vizat şi salariul său de preşedinte al Camerei Deputaţilor, n-a ezitat să-şi materializeze intenţia anunţată, riscând chiar să se spună că ar fi o contralovitură în războiul surd dintre el şi Iohannis. Motivaţia anunţată este una de necesitate a reducerii cheltuielilor şi, nu în ultimul rând, de moralitate. În cazul în care comisia parlamentară care urma să se întrunească azi, la ora 14.00, avea să decidă anularea "Ordonanţei Oprea", salariul încasat de către Klaus Iohannis avea să scadă de la 21.500 lei brut, la circa 7.000 lei, iar al celorlalţi demnitari - în medie de câte 15.000 lei net, la circa 7.000 lei, tot net. Funcţie de avizul comisiei, decizia finală urmează să se ia în plen, prin vot, şi n-ar fi excluse ceva amendamente de creştere a beneficiilor băneşti. În caz de nemulţumire, preşedintele Iohannis poate returna parlamentarilor legea spre rediscutare şi chiar s-o conteste la Curtea Constituţională. Care anume va fi cursul evenimentelor, este greu de anticipat...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!