În răsadniţele încălzite cu biocombustibil (gunoi de grajd în curs de fermentare), cât şi în răsadniţele semi-calde (protejate numai sub folie sau geam), acum, cu puţin timp înainte de scoaterea
Lucreţiu Pătrăşcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău - d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, Bucureşti) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat
Înainte de Sărbătorile Pascale, consilierul local Ion Şerban a vizitat Sala de şedinţe de la parterul Primăriei Municipale însoţit de o nepoţică în vârstă de 3 anişori şi jumătate. Isteaţa copiliţă a
Replica glumeaţă a rostit-o consilierul local liberal de la Valea Iaşului, Emil Gorunescu. Bebe, aşa cum îi zic apropiaţii, a susţinut că România Mare s-a făcut cu larg sprijin liberal. Iar când a
Aceasta a fost constatarea făcută de unul dintre liberalii prezenţi la Corbi în data de 20 martie, la înfrăţirea cu Baimaclia. Atunci, şeful administraţiei publice de la Valea Iaşului, prezent la
În plin sezon de primăvară, la pornirea culturilor în vegetaţie este un moment potrivit pentru a se consuma rezervele de îngrăşăminte naturale existente în gospodărie. Fertilizarea culturilor
Pentru ca pajiştile naturale - sursă importantă pentru păşunat şi obţinerea fânului - să nu ajungă într-o stare de degradare, este necesară aplicarea, din primăvară timpuriu, a unui minim de lucrări
Combaterea buruienilor prin metoda chimică, folosind erbicide, prezintă serioase avantaje: se distrug buruienile din timp, chiar înainte de răsărire şi terenul nu se mai îmburuienează; erbicidele au
În continuarea tratamentului de iarnă care este permis numai până la începutul umflării mugurilor, la pomii fructiferi sunt necesare, pe parcursul primăverii, câteva tratamente fitosanitare pentru
# La o unitate militară din deşert vine un nou comandant. Atenţia i-a fost imediat atrasă de o cămilă arătoasă, legată de un stâlp, mai la umbră. Mirat de grija manifestată de animal, a cerut