Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 11:44

Matei Ilia Rădulescu, recital extraordinar de pian, la Filarmonica Pitești

Pianistul Matei Ilia Rădulescu vă dă întâlnire vineri, 26 iunie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, la un recital extraordinar în care în afara compozițiilor marilor clasici va interpreta și piese care-i aparțin.


În program: M. I. Rădulescu – „Adio”, „Balada mamei”, „Lullaby”, „An Asian Ballad”, „Tears from the Sky”, „Outrospection”, „A Tragedy Worth Living”, „Life Dream of the Unborn”, Frédéric Chopin – „Nocturna nr. 2 în Mi bemol major” și „Balada nr. 1 în sol minor”, Joseph Kosma – „Autumn Leaves” și Bart Howard – „Fly Me to the Moon”.


Elev la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București, Matei Ilia Rădulescu este și compozitor, având peste 40 de compoziții: preludii, studii, balade, nocturne, valsuri, barcarole. Dintre premiile câștigate amintim: Premiul pentru Compoziție la International Music Festival Paris, 2024, Premiul Composer Pianist of the Year la London Young Musician 2024, împreună cu Fan’s Favourite Award la aceeași competiție, Premiul întâi pentru Compoziție la Atlanta în 2023 (USA Modern and Contemporary organizat de IYMC, International Youth Music Competition), Career Project Prize la Tiziano Rossetti Academy, Lugano.


Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe https://www.bilete.ro/matei-ilia-radulescu/https://www.bilete.ro/4elements/4elements-15-iun-2026/, https://www.bilete.ro/concert-vocal-simfonic-romanta-uneste-romania/https://www.bilete.ro/ucenic-si-vrajitor-concert-simfonic/ prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente. Abonamentele sunt valabile.

 

 

Pin It