Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 14 iulie 2024 04:31

La Corbii de Piatră se află cea mai veche mănăstire rupestră din România

Comuna este formată din satele Corbi (reședința), Corbșori, Jgheaburi, Poduri, Poienărei și Stănești. Numele localității, dar și al mănăstirii unicat provine de la numele corbilor care își făcuseră cuiburi în masivul de gresie din vestul localității sau de la călugării care trăiau aici, cărora localnicii le spuneau „corbi” datorită veșmintelor pe care le purtau. Localitatea Corbi este recunoscută, în special, pentru Mănăstirea Corbii de Piatră, considerată ca având cea mai veche pictură din Ţara Românească.


Biserica rupestră Corbii de Piatră este săpată în peretele masiv de stâncă înalt de 30 m și lung de 14,50 m, este situată la 400 m de centrul satului Corbi, pe malul stâng al Râului Doamnei, în Jghiaburi. Biserica este săpată în piatră și a fost numită biserica Sghiabului, în cătunul Sghiab. Unii dintre bătrâni spun că este făcută de Negru Vodă, alții spun că este făcută de un domn mult mai vechi, numit Harabo-Vodă.


Comuna Corbi se află în nordul județului Argeș, la poalele Munților Iezer-Păpușa, pe malurile Râului Doamnei. Alcătuită inițial din satele Corbi și Poienărei, iar în 1968 i s-au alăturat satele Corbșori, Stănești și Pârâiești, se învecinează la Nord cu comuna Nucșoara, satul Sboghițești, la sud cu comuna Domnești, la vest cu comuna Brăduleț și Mușătești, iar la est cu Aninoasa.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.