Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 22 octombrie 2021 10:40

GURA PĂCĂTOSULUI: Umor cazon (II)

Continuăm astăzi seria întâmplărilor cazone, fără pretenţia de a minimaliza cumva opera lui Anton Bacalbaşa, părintele nemuritorului Moş Teacă. O facem pentru că personajul său a avut urmaşi demni şi atunci când sabia a fost schimbată cu baioneta de la AKM, iar calul cu TAB-ul. Continuitatea a fost asigurată de fantasticul simţ al umorului, de care acest popor nu s-a rupt de-a lungul întregii sale istorii.

 

"Minte caporalu'?!?..."

 

Maiorului Sică i se dusese buhul pentru vocea puternică, pătrunzătoare, cu timbru inconfundabil şi nivel decibelic, de sirenă. Asta îl ajutase cumva şi în cariera de ofiţer artilerist, căci acoperea bubuitul tunurilor la aplicaţiile cu trageri. Şi tot ea îi adusese şi supranumele de Trompeţică. Regula de bază după care se ghidase mereu era aceea că "gradul are întotdeauna dreptate". Aşa că, orice reclamaţie de răcan o trata simplu prin expediere cu formula "Ce, bă', minte caporalu'?!?..."

Trompeţică ştia să se respecte. De când ajunsese comandant de baterie îşi alegea în fiecare ciclu câte un soldat care să-i fie credincios şi să-i slujească drept ordonanţă, după tiparele vechi. La vremea poveştii noastre, rolul ăsta îl îndeplinea caporalul Tănase, un nepot de vară de al uneia dintre cumnatele sale, băiat aparent timid, dar şmecheraş de oraş, nu ca predecesorul, care venise direct de la stână în armată. Omul de credinţă "primise în pază şi apărare ca pe ochii din cap" lada de campanie a comandantului, în care erau destule lucruri utile chiar şi pe front, începând cu banalele aspirine, cu unguente pentru dureri reumatice, continuând cu conserve împrospătate la termene precise şi încheind cu "muniţia"- sticle cu diverse licori menite să ridice spiritul combativ sau să alunge sentimentul de singurătate al soldatului care n-avea voie să viseze la bastonul de mareşal.

La o aplicaţie cu trageri de artilerie desfăşurată prin creierii munţilor, spre obârşia Topologului din Argeş, după o zi plină de împliniri în care bateria maioraşului Sică impresionase prin precizia tirului, acesta îi invitase pe şefii de la brigadă să sărbătorească succesul cu "una mică", tradiţională, ca între vechile cătane. Numai că gazda constatase stupefiată că-i lipseau tocmai "piesele de rezistenţă" - două sticle de ţuică fruntea (de la mama lor, cum se spune, lacrimă de amantă, nu altceva). Misterul avea ca explicaţie ofensiva declanşată de soldaţii conduşi de un tânăr locotenent asupra ordonanţei, având ca rezultat rechiziţionarea recipientelor cu esenţă de prună. Care fuseseră consumate camaradereşte în taina nopţii, în podul stânii, unde militarii îşi aranjaseră un dormitor confortabil în fân. Oricine-şi poate închipui cât de ordonat au sforăit ei, după ce au scurs şi ultima picătură de pe fundul sticlelor... Maioraşul Sică se descurcase şi el cu invitaţii, apelând cu inteligenţă la nişte bombe de coniac Segarcea sau Murfatlar, pe care le păstra prin rezerva strategică pentru evenimente deosebite.

A doua zi dimineaţa, caporalul Tănase, care nu-i putuse explica misterul dispariţiei ţuicii, făcea instrucţie disciplinară, echipat ca de război, de nu-i mai ajungeau înălţimile pe care le ataca la modul infanteriştilor din prima cafteală mondială. Trompeţică îl dirija de la distanţă când spre atacuri frontale, când din flanc, cu sau fără mască de gaze, încât bietului Mitică Tănase îi venise aşa un dor pustietor să se călugărească dracului odată, ca să scape de calvar. Adevărul este că şi ofiţerul făcea apel la calendarul creştin-ortodox cu multitudinea lui de sfinţi, supărat că răcanul se încăpăţâna să păstreze secretul furtului pe care-l bănuia. Tocmai în clipele alea, sub ochi i-a căzut sergentul bateriei, unul dintre complotiştii care visase frumos după ce-i băuse ţuica, aşa că l-a luat subtil la interogatoriu. Ştiindu-l băiat citit, a aplicat o învăluire de flanc şi l-a întrebat dacă văzuse pe cineva străin cu o zi înainte pe lângă campamentul său. 

- Tov. maior, raportez: singurul pe care l-am văzut pe-acolo a fost tov. plt. Ionescu, de la popotă, care a venit cu proviziile...

- Ăsta a fost: sugaciul ăsta nenorocit mi-a făcut-o!

- Ce v-a făcut, tov. maior?, l-a întrebat fals nevinovat sergentul care-l trimisese pe o pistă falsă, spre plutonierul cunoscut drept mare carmolist.

- Las' că ştiu eu şi e de-ajuns... Bă', tu să-ţi ţii gura, că ăsta e secret militar şi, dacă se află cumva, am dat-o dracului amândoi! Liber!

Nici n-a făcut bine subordonatul stânga-'mprejur, că ofiţerul şi-a şi pus în valoare trâmbiţa vocii, făcând să vibreze văile din jur prin ecoul lovit nemilor de stânci:

- Caporal Tănaseee!... La loc comandaaa!... La loooc cooomandaaa!!!...

La revenirea în unitate, întâmplarea a făcut ca plt. Ionescu să fie ajutorul ofiţerului de serviciu pe batalion. Salutul său impecabil nu l-a impresionat pe maioraş:

- Aş trăi eu, bă', Ionescule, aş trăi mult şi bine, dacă tu şi ăştia ca tine m-aţi lăsa să mă bucur de viaţă...

- Da', ce v-am făcut eu tov. maior?

- Las' că ştii tu mai bine, ticălosule ce eşti!

- P-onoarea mea dacă am măcar idee, a încercat timid să se dezvinovăţească subofiţerul total aiurit de acuzaţia pe care n-o pricepea în ruptul capului.

- Hai să nu vorbim despre lucruri sfinte... Mă', băiatule, dacă n-ai educaţia necesară să-mi respecţi anii şi părul cărunt,disciplina militară îţi impune să respecţi gradele ăstea pe care mi le-a pus ţara pe umeri. Nu de alta, dar de la plotoner la maior e o diferenţă mare de tot - cam o căruţă de tablă, cu care poţi acoperi o catedrală, bă' Ionescule. Ceea ce ai făcut tu se numeşte ultraj şi, dacă te-aş târî în faţa Tribunalului Militar, ai vedea pe dracu'! Da' n-o fac mă', că mi-e milă şi înţeleg că eşti neinstruit şi needucat, aşa că am să mă ocup direct de disciplinarea ta, l-a ameninţat împungându-l cu degetul în pieptul costeliv ofiţerul superior. 

Militarii din baterie abia îşi puteau stăpâni râsul, uitaţi în formaţie, în poziţie de drepţi, de parcă erau la paradă. În flanc, locotenentul l-a întreabt pe sergent, ca actorii, fără să mişte vizibil buzele:

- Ce-ai zice dacă i-aş spune maioraşului că voi i-aţi băut ţuica, nenorociţilor?

- Nicio problemă, am să-mi apăr şi eu băieţii raportând că iniţiatorul furtului şi primul care a degustat licoarea aţi fost dvs.

- Ce, mă', minte locotenentul?!?...

Bineînţeles că secretul a fost păstrat şi plt. Ionescu a trăit vreo două luni de coşmar, pentru că maiorul Sică îl lua mereu ca ajutor când era ofiţer de serviciu şi-i freca ridichea ca unui pufarez, neslăbindu-l din ordine, trimiţându-l de la Ana la Caiafa şi ducându-l uşor, dar sigur, spre pasul dezertării. Noroc că tocmai se lăsa la vatră contingentul şi, la masa de adio, organizată la un restaurant de la marginea oraşului, sergentul i-a zis lui Trompeţică:

- Tov. maior, lăsaţi-l în pace pe plt. Ionescu, e nevinovat, săracu',noi v-am băut ţuica, pe care ne-a adus-o Tănase...

- Bă',eu v-am bănuit de la început, da' tu m-ai convins sergent să-mi îndrept ochii unde nu trebuia. Îţi mulţumesc că mi-ai luat o piatră de pe inimă, că-mi părea rău de bietul Tănase, cu care am făcut instrucţie disciplinară... Cât despre Ionescu nu-mi fac reproşuri: l-am disciplinat de poate merge acum şi la Batalionul de Gardă, e spirt, ca un cadet din Şcoala Militară...

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.