Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 6 mai 2021 22:42

Recoltarea şi păstrarea nucilor

Recoltarea se face în momentul când nucile încep să cadă, prin scuturare, în 2-3 reprize. Bătaia cu prăjina nu este indicată. Nucile căzute din pom cu coaja verde se lasă 3-4 zile în grămezi acoperite cu prelate sau folie, după care coaja se desprinde cu uşurinţă. Nucile căzute fără coajă verde şi cele decojite ulterior se spală imediat în apă curgătoare sau în vase (apa se schimbă des), timp de cel mult 4-5 minute. Se usucă apoi în poduri, unde există curenţi de aer sau la soare. Stratul de nuci gros  de 8-10 cm se răscoleşte de 2-3 ori pe zi. Nucile sunt uscate când pereţii despărţitori din interior se sfărâmă cu zgomot. Dacă nu sunt suficient de uscate, pereţii despărţitori se îndoaie fără să se rupă. Proba uscării se face şi prin cântărire: 5 kg de nuci proaspăt recoltate sunt uscate când cântăresc 3,9 - 3,4 kg. Dacă în timpul uscării la soare vremea devine ploioasă sau noroasă, nucile se mută în poduri sau sub şoproane bine aerisite, unde se aşează în strat de 8-10 cm grosime şi se răscolesc de 2-3 ori pe zi.

Depozitarea nucilor uscate se face în poduri sau camere ventilate cu temperatură sub 10 grade, în straturi de 15-20 cm, în lăzi sau saci tip plasă de maxim 50 kg. În condiţii obişnuite de păstrare, după 8-10 luni nucile încep să-şi piardă calităţile gustative.

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.