Modificări în legislația privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului sunt pregătite de Guvern. Acestea includ aplicarea unor măsuri standard de cunoaștere a
În ziua de 16 decembrie, polițiștii argeșeni au continuat activitățile în unitățile de învățământ, mesajele educativ-preventive ajungând la aproape 400 de beneficiari. Astfel, oamenii legii din
Proiectul de lege privind Codul silvic a fost adoptat, marţi, cu majoritate de voturi, de Camera Deputaţilor, având ca obiect de reglementare regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic, controlul
E risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri, în munţii Făgăraş și Bucegi, avertizează meterologii, care menţionează că în ultimele două zile s-au semnalat mai multe curgeri şi
Părinţii biologici sau adoptivi, precum şi tutorii legali pentru doi sau mai mulţi copii aflaţi în întreţinere vor fi exceptaţi de la supraimpozitarea contractelor part-time, potrivit unui proiect
În ziua de 15 decembrie, oamenii legii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii
Ministerul Sănătății propune restricționarea vânzării sucurilor și a alimentelor nesănătoase în școli. Ministerul a lansat în dezbatere un ordin în acest sens, care vizează vânzarea băuturilor
Datele sunt evidențialte într-un studiu publicat recent de Comisia Europeană și OCDE. Același studiu arată că România este şi pe antepenultimul loc la numărul de decese din cauze prevenibile. Boala
Acesta a ajuns la aproape 5.300 de lei pe lună, arată cele mai recente date de la Institutul Naţional de Statistică. Evoluţia salariului mediu net în România în perioada 2000-2024 reflectă
Șoferii care-și împodobesc mașinile de Crăciun cu luminițe sau alte decorațiuni de Sărbători riscă să fie amendați. Codul Rutier prevede că unele modificări nu sunt permise.