Salvamontiștii din Argeș și Sibiu au intervenit sâmbătă pentru salvarea unei persoane cu suspiciune de fractură de gleznă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Sibiu, aflat sub
Foarte mulți români au primit mesaje false pe e-mail, în care clienți ai anumitor servicii, precum Netflix, sunt alertați despre faptul că trebuie să-și valideze încă o dată detaliile de card
Din verificările preliminare, efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că, un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Nucșoara, care conducea un
Institutul Naţional de Statistică a anunţat prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor până pe 31 iulie 2022. Potrivit unui comunicat al instituției
În ultimele zile, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi
La sesizarea unor contribuabili, ANAF a atenționat, la nici o lună de la precedentele e-mailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesajele false transmise în numele instituției, prin
În ziua de 19 iulie, oamenii legii din cadrul Postului de Poliție Băiculești au depistat un bărbat în vârstă de 64 de ani, din aceeași comună, care conducea un tractor, pe raza localității de
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a lansat în consultare publică ghidurile de finanțare pentru împăduririle care urmează să fie realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Inspecția Muncii derulează, din 1 februarie până pe 31 ianuarie 2023, Campania Națională de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii. În al
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a celui de trecere pe reţeaua de drumuri