Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 19 octombrie 2026 08:19

Ziua Femeii în parohia Înălțarea Domnului, protoieria Curtea de Argeș

Biserica reflectă în sens spiritual asupra femeii creștine, care este apreciată prin asemănarea ei cu Maica Domnului și cu Femeile Mironosițe. Creștinii își aduc aminte cu recunoștință de toate

Pin It

Trimis în judecată după ce a furat mai multe sticle cu băutură

În ziua de 8 martie, oamenii legii Compartimentului sisteme de securitate din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe

Pin It

Alpiniada vânătorilor de munte „Sarmizegetusa 100”, ultima zi de competiție

Ultima probă și cea mai dificilă din cadrul competiției aplicativ militare „Alpiniada vânătorilor de munte-Sarmizegetusa 100” a fost cea de combinată alpină-patrulă. Pe lângă distanța considerabilă

Pin It

Filarmonica Pitești va organiza „Festivalul Tineretului”, eveniment ajuns la cea de-a treia ediție

Tinerii talentați, cu vârsta de până în 19 ani, ce cântă la un instrument sau sunt soliști vocali și doresc să devină cunoscuți, sunt invitați să se înscrie chiar pe site-ul instituției

Pin It

Când are loc Simfonia Lalelelor 2023?

Evenimentul emblematic al Piteștiului, Simfonia Lalelelor, ajuns la cea de-a 46-a ediție, va fi organizat în mijlocul naturii, în Parcul Lunca Argeșului, dar și în zona centrală a orașului

Pin It

Părinții pot beneficia de o majorare a indemnizației pentru creșterea copilului

Un proiect de lege inițiat de PNL prevede majorarea indemnizaţiei lunare de la 8.500, la 12.000 de lei. În prezent, majorarea se află la faza de proiect de lege. A fost inițiat de deputații PNL și

Pin It

Șahul, o nouă materie care se va preda în școli

Este vorba despre un proiect pilot la care vor participa peste 50.000 de elevi din clasele primare. Concret, șahul va fi predat în școli ca materie opțională din anul școlar următor. Peste 3.000 de

Pin It

Programele Rabla și Rabla Plus 2023 debutează pe 17 martie

Prima de casare în programul Rabla 2023 a fost majorată. Pentru Rabla Clasic intervin următoarele schimbări: emisiile sunt reduse cu până la maximum 155g CO2/km, plafonul valorii solicitate pentru

Pin It

Minor trimis în judecată pentru că a agresat o fată

În ziua de 7 martie, oamenii legii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind

Pin It

Conducea beat prin Mușătești

În ziua de 7 martie, în jurul orei 18.00, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Mușătești, care conducea o mașină pe DJ 703I, pe raza

Pin It