Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat, iniţiativa social-democratului Robert Cazanciuc prin care şoferii condamnaţi pentru conducerea vehiculelor, băuţi sau drogaţi, pierd
La data de 11 decembrie, în jurul orei 21.00, oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la un incendiu
Este vorba despre meteori colorați, mai lenți decât alții, care vin unul după altul, 2-3 pe secundă. Nu este nevoie de echipamente speciale pentru a-i observa. Observatorii din România vor putea
De-a lungul secolelor, sărbătoarea Crăciunului a umplut sufletele a milioane de oameni, mai ales copii, care păstrează, în fiecare an, amintirea clinchetului de clopoţei din seara de Ajun, a
„Miluiește-mă Dumnezeule după mare mila Ta”. La fel și noi trebuie să miluim pe aproapele, cu cât mai multă milostivire este cu putință. Pentru că așa cum ne vom purta față de cei care sunt robi ca
Milostenia este porunca lui Dumnezeu, a cărei împlinire este dorită de El mai mult decât jertfele și arderile de tot: „Milă voiesc, iar nu jertfă”. Despre cineva care manifestă empatie față de cel
Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n casele dreptcredicioşilor
La data de 8 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, cu sprijinul specialiștilor Serviciului Criminalistic și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru
Vineri noaptea, în jurul orei 23.50, pe raza comunei Dragoslavele, pe DJ 725, într-o zonă nelocuită, în apropierea râului Dâmbovița, a fost găsit un fragment de membru uman superior drept
Potrivit Ministerului Sănătății, România se află pe locul doi în Uniunea Europeană la consumul de antibiotice, iar folosirea frecventă a acestor substanțe le face, în timp, ineficiente. Pentru a