Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 14:37

Reținut după ce și-a agresat și tâlhărit fosta iubită

În ziua de 17 octombrie, în jurul orei 10:00, polițiștii piteșteni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 de către o femeie în vârstă de 44 de ani, din Pitești, cu

Pin It

Incendiu în comuna Valea Iașului!

Pe parcursul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit în comuna Valea Iașului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat pentru

Pin It

Urși la plimbare prin Albești și Domnești

În noaptea de miercuri spre joi, urșii și-au făcut simțită prezența în două comune din Argeș. Animale periculoase au fost semnalate în comunele Domnești și Albeștii de Argeș.

În zonele amintite

Pin It

Activități preventive la Liceul Tehnologic „Regele Mihai I” din Curtea de Argeș

În ziua de 15 octombrie, polițiștii argeșeni au continuat întâlnirile cu elevii, prin 13 activități, desfășurate în mediul urban și în mediul rural, cu un total de 222 de beneficiari.
Astfel

Pin It

Bărbat din Argeș, reținut după ce a violat o minoră

În ziua de 15 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești

Pin It

ISU Argeș a organizat convocarea semestrială a serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență

Miercuri, 15 octombrie, la sediul ISU Argeș, a avut loc convocarea semestrială a Şefilor Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență din județ.


În cadrul instruirii, au fost

Pin It

Reținut după ce și-a agresat fiica vitregă și soția

În ziua de 14 octombrie, oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au fost sesizați de către o tânără în vârstă de 18 ani, din comuna Ștefănești, că ar fi fost agresată de tatăl vitreg

Pin It

Prins cu transport ilegal de lemne, la Arefu

În ziua de 13 octombrie, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, care acționau pentru combaterea delictelor silvice, au depistat, pe raza comunei Arefu, un bărbat în

Pin It

Tânăr din Băiculești, drogat la volan

În ziua de 9 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Băiculești, care conducea o mașină pe bld. Basarabilor de pe raza

Pin It

Șofer din Arefu, prins conducând cu permisul anulat

În ziua de 9 octombrie, oamenii legii Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Arefu, care conducea o mașină pe DN 7C, pe raza comunei Arefu, iar

Pin It