Perioada îndelungată în care superbul drum ce străbate Munţii Făgăraş rămâne închis publicului larg, deşi cu puţine eforturi s-ar curăţa şoseaua, este un subiect sensibil pentru turişti
Datele noului raport Greenpeace România despre situaţia numărului de cazuri de tăieri ilegale din păduri, înregistrate de autorităţi în anul 2015 arată o creştere la 96 cazuri pe zi, de la 62 în
Ieri, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că fostul şi actualul primar al comunei Poienarii de Muscel, Ion Banzea, a fost declarat incompatibil.
Faptul că aparatura şi dotările medicale din unităţile spitaliceşti sunt vechi şi necesită să fie schimbate nu mai este o noutate nici pentru cei care conduc spitalele, dar nici pentru pacienţi. De
Aceasta a fost replica unui argeşean care a observat cabina telefonică din faţa Liceului Agricol "Constantin Dobrescu". În zilele noastre, tehnologia este la îndemâna oricui şi ar părea de
Serviciul Român de Informaţii face angajări pentru următoarele posturi: specialist IT, psiholog, traducător, medic, infirmieră, îngrijitoare în unităţi sanitare şi soldat gradat profesionist. Cei
După desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor de agenţi de Ordine Publică, care a fost organizat pentru completarea deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române, în judeţul
Săptămâna trecută, patru cadre didactice de la Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân" şi-au luat rămas bun de la colegii de muncă printr-o mică petrecere organizată cu ocazia anunţării pensionării
Acţiunile prin care un cetăţean se sesizează atunci când se încalcă regulile de bun simţ, nu mai vorbim de cele ilegale, sunt o lecţie de simţ civic, latură ce începe să se observe tot mai puţin
La competiţia denumită sugestiv "Lumea jocului" au participat şi grădinarii de la "O lume minunată", care au şi fost premiaţi la faza judeţeană a concursului. Cei mici au avut de trecut mai multe