Chiar dacă ai permis de ceva timp, este important să ai o stare de sănătate bună pentru a avea dreptul de a conduce. Este stabilit foarte clar că sunt anumite boli care în 2024 te pot lăsa fără
În cazul în care un șofer este implicat într-un accident de circulație, are obligația de a opri și, în cazul accidentelor grave, de a anunța poliția. Fuga de la locul accidentului se pedepsește cu
Acestea pot primi, începând de luna viitoare, un sprijin financiar lunar în valoare de 719 lei. Suma este destinată susținerii creșterii copiilor și va fi distribuită în fiecare lună, începând cu
Elevii de clasa a VIII-a termină cursurile vineri, 14 iunie, urmând ca pe 25 iunie să susțină prima probă din cadrul Evaluării Naționale 2024, anume cea la Limba și literatura română. Astfel
Oamenii legii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești
Oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliție Rurală Bascov au pus în aplicare un Mandat de săvârșire a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Argeș, privind pe un bărbat în vârstă de 33 de ani
În ziua de 6 iunie, oamenii legii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliței Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă
În ziua de 6 iunie, oamenii legii Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Mușătești, care conducea un ATV pe raza localității de domiciliu, iar
La data de 7 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat 13 percheziții domiciliare, în
Surse guvernamentale precizează faptul că, începând cu 1 iulie 2025, românii vor avea parte de primele măsuri fiscale care vizează deduceri fiscale din impozitul pe venit pentru meditații, creșe