De joi, ora 08.00, până vineri, ora 08.00, vremea se va menţine predominant frumoasă, dar şi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, mai mult senin pe parcursul zilei, iar vântul va sufla slab, până
Detalii despre modalitatea în care se pun la vânzare autoturismele în municipiul nostru am mai prezentat şi în ediţiile anterioare ale ziarului. Dacă iniţial se folosea parcarea din faţa
La începutul lunii martie, printr-un anunţ postat pe pagina Spitalului Municipal Curtea de Argeş se anunţa organizarea unui concurs pentru trei posturi: economist, psiholog stagiar şi registrator
Valoarea proiectelor depuse spre finanţare prin PNDL - Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, este de 55 miliarde de lei. "Interesul pentru program este şi rezultatul întâlnirilor din
Luni, apelurile la 112 prin care se cerea ajutorul pompierilor au fost date de la ora 12.07, când două echipaje cu două autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul din Curtea de Argeş au
Astăzi, la Şcoala Gimnazială Specială "Sfânta Marina" s-a organizat un eveniment dedicat celebrării "Zilei Mondiale a Sindromului Down". Programul a cuprins activităţi de informare cu toţi elevii
De curând vă anunţam că s-a montat un nou indicator rutier în intersecţia de lângă Hotelul Posada, care îi atenţionează pe conducătorii auto că oprirea este interzisă pe partea dreaptă a străduţei
Apelul la 112 a fost dat luni la ora 13.50 şi un echipaj de urgenţă şi altul cu ambulanţa SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au intervenit la o casă de schimb valutar situată pe
În intervalul 22.03.2017, ora 08.00 - 23.03.2017, ora 08.00, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab, până la moderat
Pentru a marca Ziua Mondială a copiilor cu sindrom Down, Fundaţia Umanitară HAND-ROM organizează astăzi, începând cu ora 14.00, la Centrul de zi MARINA din str. Valea Sasului nr. 2 o serie de