Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 25 octombrie 2026 05:46

Veteranii de război, omagiaţi la Curtea de Argeş

Ziua veteranilor de război este marcată anual în data de 29 aprilie. La Curtea de Argeş, la monumentul dedicat celor care au luptat până la sacrificul suprem pentru ţară, situat în faţa Centrului

Pin It

Sinteza condamnărilor în dosarele instrumentate de DNA 

 În cursul lunii martie 2017, în dosare de corupţie instrumentate de DNA au rămas definitive 32 hotărâri judecătoreşti, prin care au fost condamnaţi 71 inculpaţi, între care: doi magistraţi (un

Pin It

Arestaţi pentru că au tâlhărit un minor

Lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii de infracţiuni de furt şi furt calificat. Din cercetări, poliţiştii

Pin It

Dosar penal pentru o remorcă neînmatriculată

Agenţii Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti l-au depistat pe raza comunei pe S.I. (51 ani), din comuna Aninoasa, care tracta cu un autoturism o remorcă neînmatriculată şi neînregistrată. În cauză a

Pin It

182 amenzi în 24 ore!

Marţi, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru

Pin It

Modificări la bursele de merit olimpic internaţional

Cuantumul lunar al bursei de merit acordate pentru obţinerea unei menţiuni la olimpiadele şcolare internaţionale a fost stabilit la un nivel echivalent cu 25% din salariul de bază minim brut pe ţară

Pin It

Zăpadă de 2 metri la Bâlea!

 Ieri, reprezentanţii ANM au transmis că în ultimele 24 ore, stratul de zăpadă a scăzut cu până la 3 cm în zona înaltă şi până la 8 cm în zonele mai joase. Marţi, la ora 15.00, stratul de zăpadă

Pin It

Argeşeni valori naţionale: Tudor Teodorescu-Branişte

Instituţia Prefectului Argeş continuă proiectul privind evocarea personalităţilor argeşene denumit "Argeşeni - valori naţionale". În luna aprilie va fi evocată personalitatea celui care a fost Tudor

Pin It

Vreme deosebit de caldă, cu maxime de până la 27 grade C!

Centrul Meteorologic Regional Muntenia ne-a pus la dispoziţie prognoza pentru intervalul 27 aprilie, ora 09.00 - 28 aprilie, ora 09.00. Conform estimărilor specialiştilor în domeniu, valorile termice

Pin It

Risc foarte mare de avalanşe în Făgăraş!

Urmare a ninsorilor din ultimele zile, stratul de zăpadă la Bâlea Lac şi la Cota 2000 Transfăgărăşan măsoară 206 cm, în creştere cu peste 60 cm la această altitudine. Zăpada a fost viscolită spre

Pin It