Pe 22 iulie, agenții din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat investigațiile într-un dosar penal legat de comiterea infracțiunii de lovire sau alte acte de violență, reținând
În urmă cu doar câteva minute, un grav accident de circulație petrecut între două autoturisme a avut loc pe strada Valea Iașului din municipiul Curtea de Argeș. Una dintre mașini, care rula cu mare
În ziua de 22 iulie, polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind
În ziua de 19 iulie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Căpățâneni, Oești
În fiecare zi, Salvamont Argeș își îndeplinește misiunea de a salva vieți și de a ajuta pe cei aflați în dificultate, bucurându-se de sprijinul neprețuit al Inspectoratului General de Aviație al
În ziua de 21 iulie, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea o mașină, pe DJ 703 – Nucșoara, în
Absolvenții clasei a VIII-a mai au doar câteva zile de așteptat până vor afla dacă vor fi sau nu admiși în liceul unde își doresc să studieze. Concret, repartizarea computerizată a absolvenţilor
Duminică, 21 iulie, o echipă de jandarmi a reușit să găsească o femeie în vârstă care dispăruse din parcarea unui centru comercial situat pe raza municipiului Câmpulung. Bătrâna, care suferea de
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că o femeie în vârstă de 25 de ani, din comuna Corbi, care conducea o mașină pe DN 7C, având direcția
Bugetul Ministerului Agriculturii a fost suplimentat pentru asigurarea integrală a finanţării cheltuielilor aferente programelor şi măsurilor de sprijin destinate fermierilor afectaţi de inflaţie