Zilele acestea ne-a vizitat la redacţie consilierul local ALDE, Constantin Ştefănescu, unul dintre cei mai vechi membri ai legislativului de la Valea Iaşului. Aceasta a dorit să aducă mulţumiri
Momente emoţionante au avut loc zilele trecute la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş: doi pompieri s-au pensionat după 30 ani de activitate! Aceştia au fost felicitaţi de către
Poliţiştii argeşeni desfăşoară, de la începutul săptămânii trecute, activităţi pentru prevenirea şi combaterea metodelor de înşelare a încrederii sau furt care implică împrietenirea ori acordul
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat noi preţuri pentru furnizarea gazelor naturale la clienţii casnici, valabile începând cu data de 1 iulie 2019. Astfel, costurile
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că, în conformitate cu datele transmise de Ministerul Sănătăţii, în această
"Să nu furi!", spune una dintre cele 10 porunci, dar nu toţi se raliază numelui Domnului, pentru că teama şi ruşinea nu se lipesc de orişicine. De asemenea, o vorbă veche spune că "o greşeală
În urmă cu puțin timp, în canionul Valea lui Stan, o femeie a suferit o fractură de tibie și peroneu, stâng. Potrivit salvamontiștilor, accidentul s-a petrecut între pasarele și canionul superior
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că vrea să eficientizeze activitatea din spitale. Aceasta a punctat faptul că mulţi bani se duc pe plata gărzilor nejustificate ca volum de muncă şi
Marţi dimineaţă, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Piteşti au efectuat 9 percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş şi Dâmboviţa. Au fost vizate
Se anunţă temperaturi de peste 30 grade Celsius zilele acestea, iar Direcţia de Sănătate Publică Argeş a lansat o serie de sfaturi pentru a face faţă caniculei. Beţi lichide, între 1,5-2 litri/zi