Program special de Ziua Eroilor!

Joi, începând cu ora 12.00, la Cimitirul Eroilor va avea loc un moment festiv organizat cu ocazia sărbătoririi Zilei Eroilor în Garnizoana Curtea de Argeş - Batalionul 33 Vânători de Munte POSADA. Din programul dedicat acestei zile vor face parte următoarele activităţi: prezentarea onorului, trecerea în revistă a detaşamentului şi intonarea Imnului Naţional, desfăşurarea serviciului religios, alocuţiunile edilului-şef al municipiului, Nicolae Diaconu şi comandantului Batalionului 33 Vânători de Munte, maior Radu Herciu, depuneri de coroane la monumentul de la Cimitirul Eroilor şi defilarea gărzii de onoare.
