Atenție, patroni!
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a organizat, în week-end-ul 21-22 mai, o acţiune de control la nivel naţional care a avut ca obiectiv principal verificarea modului în care restaurantele, barurile, cafenelele şi cluburile de noapte fiscalizează încasările prin intermediul caselor de marcat. La acţiune au participat 421 inspectori antifraudă, iar selecţia contribuabililor pentru control a fost realizată în urma unor documentări şi analize specifice, fiind vizaţi acei agenţi economici care prezentau risc semnificativ de neconformare.
Reprezentanţii Direcţiei Generale Antifraudă anunţă că în cadrul acestei acţiuni au fost verificaţi 270 contribuabili, au fost constatate abateri şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.897.808 lei. S-au aplicat 347 amenzi şi s-au confiscat sume, venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 102.808 lei. Totodată, inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activităţii a zece operatori economici, dintre care şase pentru neutilizarea casei de marcat, unul pentru nedotare cu casă de marcat şi trei pentru deţinerea în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.
