Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 14:24

Ghişeu pentru fonduri europene în sediul APIA Argeş 

 

Săptămâna trecută, prefectul Cristian Soare a demarat proiectul de înfiinţare a unui ghişeu unic care să asigure operativitate în obţinerea de acorduri şi avize necesare depunerii de proiecte în vederea accesării banilor europeni în cadrul noului PNDR 2014-2020. Trebuie ştiut că în cadrul acestui exerciţiu financiar sunt alocaţi peste 8 miliarde euro pentru proiecte în domeniul agricol. Sediul acestui ghişeu va fi în clădirea APIA Argeş, mai precis în sala de şedinţe a instituţiei. Prin această decizie s-a urmărit în primul rând facilitarea obţinerii de informaţii pentru fermieri, astfel încât să fie redusă birocraţia şi scurtat timpul de obţinere a unor autorizaţii şi avize, prin simplul fapt că vor găsi în acelaşi loc reprezentanţii tuturor instituţiilor care le acordă avize pentru proiectele din domeniul agricol (mediu, ape, construcţii, pedologie, sănătate veterinară, sănătate publică, silvicultură, normele PSI, finanţe publice ş.a.). 

 

Pin It