Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 13:02

A sărit cu bicicleta în faţa maşinii!

 

Un incident mai puţin obişnuit a avut loc ieri, în centrul comunei Băiculeşti. Un biciclist a sărit efectiv în faţa unei maşini, lăsând impresia că vrea să se sinucidă. Şoferul maşinii a reuşit în ultimul moment să evite impactul şi să salveze viaţa biciclistului. Dar lucrurile nu au rămas aşa. Mai multe maşini aflate în trafic în acel loc au oprit şi au încercat să pună mâna pe cel care parcă a vrut să moară. Acesta a fugit, dar până la urmă a fost prins şi bătut de şoferi. Apoi, conducătorul autoturismului Audi cu numere străine care evitase accidentul a trecut cu roţile peste bicicletă, avariind-o total, după care şi-a continuat drumul. Un echipaj de poliţie a sosit la faţa locului, dar cei implicaţi în scandal dispăruseră, aşa că oamenii legii nu au avut ce conflict să aplaneze.

 

Pin It