Diabetul zaharat - problemă de sănătate publică!

Sâmbătă, în sala de consiliu a primăriei, a avut loc un eveniment special, organizat de către Ordinul Asistenţilor Medicali - filiala Argeş, în parteneriat cu Spitalul Municipal şi cu sprijinul administraţiei municipale, pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătăţii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat în acest an o temă importantă pentru sănătatea populaţiei la nivel global: diabetul zaharat, sub sloganul "Învinge diabetul!" Estera Ambruş, preşedintele OAS, filiala Argeş, şi-a însuşit rolul de moderator şi a făcut o introducere pentru a familiariza publicul cu tema. S-a spus că, având în vedere studiile efectuate, se prognozează că, în lipsa unor măsuri eficiente, diabetul zaharat ar putea deveni a şaptea cauză de deces în lume. La nivel mondial există peste 370 milioane de diabetici, dintre care peste 100 milioane îi are China. De asemenea, diabetul zaharat este cauza a 1,5 milioane de decedaţi anual. Ordinul Asistenţilor Medicali din Argeş, organizaţie profesională permanent preocupată de promovarea sănătăţii, a organizat în perioada 7-9 aprilie o serie de acţiuni şi manifestări ştiinţifice adresate în egală măsură asistenţilor medicali şi populaţiei. S-a vorbit despre contribuţia şi rolul major al asistentului medical în definirea celor mai potrivite măsuri de combatere şi prevenire a diabetului, prin instruirea şi educaţia primară a populaţiei. "Asistenţii medicali trebuie să contribuie pe măsura întregului lor potenţial la educaţia pacientului, pentru că în fiecare viaţă salvată se simte şi efortul unui asistent", a spus Estera Ambruş. De asemenea, s-a remarcat că sunt zone descoperite, în care nu există medici specialişti diabetologi şi judeţe în care este doar un singur medic cu această specializare. La nivelul întregii ţări sunt doar 700, repartiţia fiind total inegală, iar 400 dintre ei sunt în cele 7 centre universitare. Argeşenii au însă noroc la acest capitol, fiindcă la noi în policlinică există un diabetolog, ceea ce este un mare avantaj pentru cei care suferă de această boală.
În cadrul întâlnirii, a fost invitat să ia cuvântul primarul municipiului, ing. Nicolae Diaconu, care a felicitat organizatorii şi întreaga lor acţiune, după care a punctat că interesul principal al primăriei şi al angajaţilor din sistemul medical este contribuirea la sănătatea şi bunăstarea populaţiei: "Atât eu, cât şi Consiliul Local am lucrat împreună pentru a crea nişte condiţii bune pentru desfăşurarea actului medical şi ne-am implicat în finanţarea a o serie întreagă de lucrări la spitalul din Curtea Argeş. Am reuşit să avem un ambulatoriu dotat prin fonduri europene. Am făcut totul pentru ca actul de sănătate să se defăşoare în condiţii normale".
Prezent la eveniment, managerul Spitalului Municipal, dr. Ionela Dăneţ, a încurajat colaborarea bună dintre medici şi asistenţi, subliniind că fără aceştia din urmă, pentru medici ar fi imposibil să se descurce cu pacienţii. A amintit şi de evenimentul care se apropie, deosebit de important pentru spital - acreditarea - menţionând munca şi efortul depuse pentru reuşită de către cadrele medicale care lucrează în instituţia pe care o are în subordine.
În continuare, Ioan Dumitraşcu, vicepreşedinte al Ordinului Asistenţilor Medicali - Filiala Argeş, a amintit contribuţia inventatorului român al insulinei, Nicolae Paulescu, la ţinerea sub control a acestei boli. A prezentat traseul natural al glucozei în organism, cauzele şi caracteristicile acestei boli, precum şi metodele de tratare-prevenire. Publicul a fost informat despre cele 3 tipuri de diabet zaharat recunoscute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii: tip I, juvenil sau insulino-dependent (autoimun, care nu se vindecă); tip II sau insulino-independent şi cel gestaţional, care apare de regulă la gravide, în săptămânile 24-28 de sarcină. Ultima parte a evenimentului a fost rezervată câtorva asistenţi medicali care au susţinut prelegeri referitoare la tema întâlnirii.
