Tichete sociale pentru grădinari
În ultima şedinţă a Consiliului Local s-a dezbătut şi chestiunea tichetelor sociale acordate copiilor care sunt înscrişi la grădiniţe. Valoarea unui astfel de stimulent educaţional este de 50 lei/lunar, iar deocamdată, de această sumă beneficiază puţin peste 60 familii din municipiu, pentru 102 copii.
Termen de depunere a dosarelor
Argeşenii care doresc să depună cererile, însoţite de documentele justificative, trebuie să ştie că au termen până la 30 aprilie 2016, pentru a primi tichete sociale aferente anului şcolar 2015-2016. Verificarea datelor şi informaţiilor cuprinse în cerere şi documentele doveditoare pentru acordarea stimulentului, precum şi prelucrarea datelor se realizează în termen de 15 zile de la data înregistrării acestora de personalul SPAS. Distribuirea lunară a tichetelor sociale pentru grădiniţă se face până la data de 15 ale lunii în curs, pentru luna anterioară.
Utilizarea tichetelor
Tichetul social poate fi utilizat numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte, şi/sau rechizite, exclusiv de la operatori economici care comercializează produse prevăzute de lege.
Condiţii
Important de ştiut este că aceste tichete sociale se acordă familiilor care nu depăşesc nivelul de 284 lei/membru de familie şi pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani.
