Bilete de vacanţă pentru pensionari
La sediul instituţiei s-a afişat repartiţia biletelor de tratament balnear pentru seria 3, datele de plecare fiind 18, 19, 20 şi 21 martie 2016. Eliberarea biletelor se va face în perioada 1-17 martie, conform planificării care va fi anunţată telefonic fiecărui beneficiar. Au rămas 32 bilete de tratament balnear nealocate în următoarele staţiuni: Amara - 8 bilete, Bala - 4 bilete, Buziaş - 2 bilete, 1 Mai - 6 bilete, Olăneşti - 10 bilete şi Pucioasa - 2 bilete.
Condiţii
Contribuţia individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei. În cazul pensionarilor care au şi calitatea de asigurat, contribuţia individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie şi câştigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiţia. Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii februarie 2016 (original sau copie) şi xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie.
