Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 11 noiembrie 2026 15:00

Polițiștii au ajuns în școlile din Curtea de Argeș cu mesaje împotriva bullyingului și consumului de droguri


La data de 9 noiembrie, polițiștii din Argeș au fost prezenți în 5 unități de învățământ, unde au desfășurat 24 de activități, cu peste 300 de beneficiari.


Astfel, oamenii legii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au acționat în incinta Liceului Tehnologic „C.D. Argeș”, Liceului Tehnologic „Ferdinand I”, Seminarului Teologic „Neagoe Basarab” și Liceului Tehnologic „Regele Mihai I”, pe teme privind prevenirea faptelor de port sau folosirea de obiecte periculoase, traficul și consumul de substanțe cu efect psihoactiv, prevenirea fenomenului de radicalizare în rândul minorilor și a fenomenului de tip bullying.


Polițiștii au desfășurat 20 de activități informativ-preventive cu elevii și cadrele didactice, având 280 de beneficiari , precum și două activități de instruire cu personalul responsabil cu paza la Liceul Tehnologic „C.D. Argeș” și Liceul Tehnologic „Ferdinand I” din municipiul Curtea de Argeș, fiind prelucrate prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza bunurilor, obiectivelor, valorilor și protecția persoanelor.


De asemenea, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat 2 activități informativ-preventive în cadrul Programului privind siguranța minorilor, fiind informați 58 de beneficiari.


Asemenea activități vor continua și în perioada următoare.

Pin It