Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 7 octombrie 2026 00:44

Accident cu două mașini și o victimă!

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs marți, 6 octombrie, în comuna Stâlpeni, județul Argeș. La fața locului au intervenit pompierii, iar o persoană a fost evaluată medical.

Potrivit informațiilor transmise de pompieri, la locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

În urma evenimentului rutier, o persoană a fost evaluată medical de către echipajele de intervenție. După evaluare, aceasta a refuzat transportul la spital.

Pompierii au intervenit și pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, astfel încât să fie înlăturate eventualele pericole generate de accident.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs coliziunea.

Pin It