Campanie de prevenire a fraudelor informatice

Octombrie este luna dedicată, la nivel internațional, conștientizării importanței securității cibernetice. În perioada următoare, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș va aduce în atenția dumneavoastră un subiect care ne privește pe toți: FRAUDELE INFORMATICE.
De ce este important să vorbim despre ele?
Pentru că infractorii folosesc din ce în ce mai multe metode prin care încearcă să câștige încrederea oamenilor, să obțină datele personale sau bancare și, în cele din urmă, să intre în posesia banilor din cont.
Un link accesat. O parolă transmisă. Un cod de autorizare comunicat unei persoane necunoscute. O aplicație instalată la solicitarea unui fals consultant. O operațiune bancară autorizată sub presiunea unui scenariu bine construit.
„Infractorii exploatează, înainte de toate, încrederea, graba, frica, curiozitatea sau dorința de a obține un câștig. De aceea, scopul acestei campanii nu este să vă spunem doar ce metode de fraudare există. Vrem să vă ajutăm să le recunoașteți înainte de a deveni victime!”, a transmis IPJ Argeș.
