Bărbat din Curtea de Argeș, depistat conducând beat și fără permis

Oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, privind săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis, cu dreptul suspendat și sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au reținut un bărbat în vârstă de 48 de ani.
Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 22 septembrie, în jurul orei 22:00, polițiștii au depistat pe bărbatul în vârstă de 48 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea o mașină pe DN 7, pe raza localității Leordeni, cel în cauză având dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, în urma testării șoferului cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis de conducere, cu dreptul suspendat și sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în care cercetările sunt desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
În noaptea de 22 spre 23 septembrie, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, polițiștii au dispus reținerea sa, pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.
