Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 23 septembrie 2026 00:34

Tineri de 17 și 18 ani, reținuți de polițiștii din Curtea de Argeș, în urma cercetărilor privind un comportament violent

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice și au reținut doi tineri, în vârstă de 17 și 18 ani.


În ziua de 21 septembrie, instanța a dispus față de cei doi măsura arestului la domiciliu. În seara zilei de 18 septembrie, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la o stare conflictuală în cadrul căreia un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost lovit de doi tineri, în vârstă de 17 și de 18 ani.


Din cercetări a rezultat că cei doi l-ar fi agresat pe bărbatul în cauză pe fondul unui conflict anterior, în timp ce se aflau în loc public, prin acțiunile lor provocând indignarea persoanelor care au asistat la cele întâmplate și tulburând ordinea și liniștea publică.


În ziua de 20 septembrie 2026, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi tineri.
În ziua de 21 septembrie 2026, cei doi au fost prezentați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș în fața instanței, iar Judecătoria Curtea de Argeș a dispus cercetarea acestora sub măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.


Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.


Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.

 

 

Pin It