Tragedie în Argeș: un tânăr de 17 ani a murit înecat

Joi, 9 iulie, în jurul orei 15:30, oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-ar fi înecat, pe raza comunei Bârla. La fața locului s-au deplasat oamenii legii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, alături de echipajele medicale.
Din primele cercetări a reieșit faptul că, 3 tineri ar fi plecat la scăldat pe râul Cotmeana, de pe raza comunei Bârla, împrejurare în care unul dintre ei, în vârstă de 17 ani, nu a mai reușit să iasă.
Tânărul a fost scos din apă și i-au fost efectuate manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind constatat decesul.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.
În cauză urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.
Pentru evitarea producerii unor evenimente tragice, recomandăm respectarea următoarelor măsuri de siguranță:
* scăldați-vă doar în locuri special amenajate și supravegheate;
* evitați intrarea în apă dacă nu știți să înotați sau dacă sunteți singuri;
* nu intrați în apă după consumul de alcool sau alte substanțe care vă pot afecta capacitatea de reacție;
* nu vă aventurați în ape cu adâncime necunoscută, cu curenți puternici sau în zone neamenajate;
* supravegheați permanent copiii aflați în apropierea apei sau în timpul scăldatului;
* în cazul în care observați o persoană aflată în pericol de înec, apelați imediat numărul unic de urgență 112 și evitați să interveniți dacă acest lucru vă poate pune viața în pericol.
