Dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție: tânăr de 19 ani, trimis în judecată

În ziua de 11 octombrie, oamenii legii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind încălcarea ordinului de protecție.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 21 octombrie, în jurul orei 16:30, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Pitești, ar fi încălcat obligația de a nu se apropia de o femeie în vârstă de 66 de ani, mergând la ușa locuinței acesteia. Femeia a sesizat polițiștii, care s-au deplasat cu operativitate la locuința în cauză, tânărul fiind depistat în imediata apropiere.
Reamintim că în ziua de 21 octombrie, în urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, în ziua de 22 octombrie, acesta a fost prezentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.
