Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 06:22

Bărbat din Argeș, reținut după ce a violat o minoră

În ziua de 15 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și coruperea sexuală a minorilor.


Din cercetări s-a stabilit că un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Micești, ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu o minoră în vârstă de 15 ani la data săvârșirii faptei, iar în cursul lunii septembrie, cel în cauză i-ar fi pus la dispoziție minorei mai multe materiale cu caracter pornografic.


Reamintim că în urma cercetărilor, demarate în ziua de 26 septembrie, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore în ziua de 8 octombrie, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.


Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de trimitere în judecată.


Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

Pin It