Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 noiembrie 2025 08:35

Conflict soldat cu violențe – 3 argeșeni au fost reținuți

În ziua de 1 octombrie, oamenii legii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu privire la săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe și au reținut trei persoane.


Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 25 septembrie, trei persoane, respectiv un bărbat în vârstă de 40 de ani, o femeie de 38 de ani și un tânăr de 21 de ani, ar fi agresat un bărbat în vârstă de 27 de ani, pe fondul unor neînțelegeri anterioare.


În urma agresiunii, bărbatul a avut nevoie de îngrijiri medicale, ce au fost evaluate din punct de vedere medico-legal de către medicul specialist de medicină legală.


În ziua de 1 octombrie, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. În data de 2 octombrie, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unor măsuri preventive.


Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșire.


Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

Pin It